Biologie incertă

Nu voi fi în stare să exist la fel cum am făcut-o până acum. Nu voi fi în stare poate din cauza plămânilor, ei cei care îmi  filtrează fiecare moment care îl acumulez.. ei au vina. 

Respirația mea oftează când înțeleg prea multe pentru că uneori prea mult e tristul moment în care inspirația devine sacadată și înțelegi..

Ar fi frumos dacă ai înțelege. Mi-aș ridica ochii și fruntea, aș fi uimită că tu, și doar tu m-ai înțeles. 

Vorbesc în supoziții și nu am idee ce-mi mai spune universul acum, dar îl simt.. simt cum își flutură încet firele de incertitudine pe lângă a mea viață. 

Oricum ar fi niciodată nu vom ști cert ce organe ne redau certitudinea. 

A putea

Aș putea fi- câtă speranță; aș fi putut fi- câtă frustrare... 

Toți suntem un amalgam de speranțe și frustrări. Stăm în umbra nopții si țipăm la lună să ne aducă un soare mai bun. 

O stare de angoasă ne caută încet, dar cam prea sigur. Ne ascundem în umbra norilor și ne împingem gândurile înspre țările calde. 

Am fi putut să alergăm puțin pe aici. Am fi putut să ne folosim instinctele, dar clădirile ne umbresc latura animalică. Suntem doar sclavii oricărui lucru existent. 

Am putea fi spirite care sălășluiesc în universurile bune definite în ale noastre cranii...