Magazinul de mobilă

Parcă ieri... oh, momentele în care nu conștientizam că împăturim amândoi hainele unei inocențe murdare de o maturitate precoce apărută. 
Dezordonați adolescenți abia intrați în breaslă... căutam să spulberăm bariere. Și le-am spulberat! Am spulberat chiar și dulapul ce ne adăpostea hainele. 
Ne-am uitat indiferenți și am plecat, ne-am cumpărat apartamente pline de dulapuri, le-am dat pantaloni, bluze, șosete noi. Dar nu mai miroseau a sudoare infantilă. Am cutreierat magazinele cu mobilă în speranța că mai există și alte dulapuri. Normal că există! 
Am plecat de la origini demult, le-am și uitat locația; dar oare ele ne-au uitat? Ne-au lăsat să plecăm fără rămășițe? Le-au ascuns în bagaje, nu-i așa? 
Ce jumătăți de umerașe, ce sertare și ce petice...

https://www.youtube.com/results?search_query=don%27t+wake+me+up+cranes

Roșu

E ca și cum m-aș îneca în propriul meu sânge. Fierbe și se tulbură, iar în el, mă tulbur și eu. 

Se înnorează și apare o ploaie roșie pronunțându-și sentința. 

Am ajuns la temperaturile unei veri toride și totul s-a oprit. Nu mai clocotește sângele, doar picură cu gânduri roșii. 

Calmul absolut este doar în colțurile acestei sfere? 

...

Hipertensiunea amalgamului de sânge.