Adevăr greu

Încrederea deobicei o dau greu, o dau doar atunci când știu că merită; dar există și unele persoane care au primit-o din prima zi lângă mine și deseori sunt dezamăgită când știu că împărțim aceeași substanță plină de globule și de plasmă. 

Nu cred că există vreo persoană care să nu dezamăgească, cu alte cuvinte, nu există persoană pe care să o aștepți cu ardoare în zilele negre și să știi că va veni. Astfel, observ încetul cu încetul că nicăieri nu găsesc ființa care să te iubească și să aibă grija de tine necondiționat nici măcar mama care te crește și-ți suportă mendrele și nici măcar iubirea vieții tale, care-ți promite și-ti umple capul mai ceva față de cum e un dulap. 

Acum după ce-mi răsună în cap diferite conversații care nu vor ieși la lumina zilei, descopăr că sunt singură într-o pădure de lupi cu fețele unor bătrâne blânde, și ca și mine sunteți toți, sau veți fi.

Astfel v-am rănit sentimentele și v-am alungat speranțele, să nu mă iertați, că lumea în general accepta o minciuna bună, dar înjură un adevăr greu de digerat. 

Aș fi scris zeci de rânduri ticluite cu grijă, dar iar am aberat și am pierdut tot ce voiam să exprim.

Sânge stabilit

Fără simțăminte parcă sunt bine, nu am cum să fiu altcineva decat eu si nu am cum să-mi pese de altcineva decât de nefericirile mele. 

Am fost prinsă prea mult timp în preludiul plin de prea multe sentimente și abia acum am ajuns în adevăratul moment... adevărata liniște care am căutat-o. 

Nu-mi mai pierd timpul căutând prefecțiunea, deoarece chiar dac-aș găsi-o, n-aș ști s-o recunosc; astfel mă mulțumesc sincer cu ce am și în același timp aspir la mai bine... iar dacă nu primesc "mai binele" voi ști să-mi controlez sângele ca sa nu iasă din vene.

Sperietoarea

Nu conștientizez cauza unei schimbări directe, poate e maturizarea subita de care toți adolescenții suferă, sau sunt eu de vină...

Nu simt prea tare aceasta schimbare, dar o observ, o observ in chipul meu ce străbate noi tărâmuri neatinse până acum de mintea mea. 

Ascult calmul nopții fără să mai aud calmul adevărat, aud doar un calm relativ atins de gânduri. Luna îmi întinde lumina pe față, parcă descoperindu-mi cugetările în fața tuturor.

Simt în suflet o reticență nouă pentru lucrurile care odată mă făceau să fiu eu și asta mă sperie. 

Mă sperie faptul că și tu ai putea avea aceasta zvâcnire de moment și să mă alungi..

Difuziune

Sunt prinsă deseori într-o realitate difuză, într-o lume confuză inconfundabilă, am gânduri sumbre si sentimente sacre ce mi se întiparesc încet pe pleoape. 

Scriu acum ceva fără sens pentru tine dar cu un sens imens pentru mine și pentru ceilalți. Am închis ochii și profanul din lume m-a împins ca întotdeauna în realitatea mea de neînțeles. 

Și spun acum ceea ce zic fără să aștept înțelegere, fără să aud un sentiment reciproc de la altcineva, îmi doresc doar să îmbin existențele tuturor... e fără sens, nu ?

M-am închis acum în taste și n-am să mai deschid sacrul acestor lumi vreodă, tac... cred.

Trup pierdut

Încep să-mi pierd trupul pe parcursul drumului, și cel mai grav lucru este faptul că nimeni nu mă vede. Îmi arunc corpul într-o pungă și mă îmbrac într-un costum de clovn ca nimeni să nu-mi observe cearcănele și oboseala sufletească ce mă înconjoară în singurătate. 

Încerc să-mi las costumul ca totuși să mă vadă cineva cu adevărat, dar cine poate privi? Cine poate privi un om căruia sentimentele cele mai grele îi mănâncă trupul pe dinăuntru, iar lacrimile parcă mă mânjesc cu sânge. 

Sunt un om plin dar gol, ca portofelul unei femei... 

De ce tot ce fac plătesc la puterea a doua? Oare Dumnezeu a devenit un judecător înrăit de tot ce-l înconjoară? 

N-am idee, așa cum n-am idee de ce în momentul in care termin o postare zâmbesc... :)

Dor de ...

Stiu ca mereu am spus despre orasul meu natal ca este un loc frumos, este defapt locul unde viata mea a inceput si pentru asta il numesc un loc frumos, un loc care prinde viata cand il privesc. Acest orasel unde eu m-am format, m-am schimbat, am plans si am ras pana la lacrimi ma face sa renasc de fiecare data.

De fiecare data cand ajung sa realizez ca majoritatea lumii care ma inconjura in prezent nu ma mai inconjoara este trist, este ceva peiorativ.

Desi dorul si niste amintiri ma apasa constant, cand ajung in locul de bastina intru intr-o transa, intr-o transa plina de sentimente care ma cauta permanent, imi rascolesc corpul din molecula in molecula, desi nu le inteleg scopul.

Sincera sa fiu cu toate aceste chestii care imi pun trecutul in lumina, imi iubesc fostii prieteni, actualii prieteni si imi iubesc chiar si fostul meu oras mic si plin de resentimente.

Asta-i dorul meu, poate dorul meu cel mai mare, al tau ? Care-i dorul tau ?

Moartea prevazuta

Azi nu stiu cum o sa incep, si nici cum o sa termin, voi lasa doar gandurile-mi stoarse din durere sa curga aici.
In momentele mele rare in care nu sunt imuna la tot ce ma inconjoara ma gandesc la moarte si la cum imi doresc sa mor prima, sa nu apuc sa-mi vad singurele persoane importante cum ma parasesc una cate una, cum pamantul le striga numele rar si clar incat acea voce ii omoara. Aceste momente ma fac sa simt un sentimente de deznadejde, un sentiment apasator, defapt e singurul sentiment care doar cat imi apare-n gand ma atinge acolo unde nimic si nimeni nu ma atinge, acolo unde nici aerul, nici apa nu ajunge, acolo unde singurul strop care ma face sa nu simt este dorul, dorul care-l voi simti curand, sau poate niciodata... 
Lacrimile care cad atunci cand acest simtamant ma poseda sunt usturatoare, aproape de nesuportat. Aceste picaturi de apa pline de durere nu fac altceva decat sa ma faca sa-mi dau seama cat de greu este uneori sa traiesti. 
Nu inteleg de ce mereu uit sa-i apreciez pe cei de langa mine... poate pentru ca uit si ca nu vom muri toti in acelasi moment, si poate uit ca nu toti imi vor ramane alaturi langa piatra funerara.
Asadar, tu simti ceva din ce am zis? Sau sunt eu singura nebuna de pe planeta asta plina de oameni ciudati ?!

Vampiric

Sunt un vampir, am sentimentele amplificate la maxim, simt sangele cum sparge pielea, carnea si venele, iesind afara, la o gura de aer. 

Imi umilesc mintea avand asemenea sentimente neintelese si nesabuite, sunt prizoniera simtamintelor ce navalesc asupra mea ca un tsunami.

Astept reactia poporului care ma aude si ma vede, astept sa le vad fetele dezgustate care se pregatesc sa critice, astept o zi mai buna si probabil vor veni inca doua rele.

Nu-mi gasesc cuvinte sa exprim avalansa de sentimente ce se plimba prin mintea-mi bolnava, nu pot sa iti explic ce simt dar iti pot arata cum tot ce iti spun nu vei intelege, iti pot explica fiecare detaliu si abia atunci vei ramane intr-o transa a gandurilor.
As da orice sa eliberez orice din mine, orice lucru care nu-si are locul, sa plece, sa fuga, sa ma lase...

Bipolaritate I

N-am probleme ! Nu-s oarbă, nu-s surdă, dar sentimentele mă fac să mă consider altfel și nu e un altfel bun.

Nu mă pricep să îmi expun sentimentele în fața persoanei care mă privește, dar uite-mă în fața telefonului scriindu-mi gânduri sfrijite din cerebel.

Sunt genul de om care observă fiecare mișcare, mă poți observa în tramvai cu căștile în urechi, ascultând ceva ce tu nu digeri și examinându-te cu sictir și făcându-te să crezi că sunt psihopată... poate chiar sunt. 

Nu mă poți înțelege, nimeni nu cred că ar putea înțelege persoana care iese la iveală din mine. 

Apleacă-ți urechea la ce debitez și sincer cumpără-ți noi adidași, man, că ai să vrei să fugi. 

Acum să-ți mai zic ceva ? Conștientizez că n-ai înțeles sensul meu și al acestei postări dar, sper să pui mâna pe mine și să simți căldura pe care n-o eman și atunci vom fi pe aceeași undă.

Fantasmă

Smulge-mi inima din piept și pune-mi-o în unghii, ia-mi sângele din vene și adăpostește-l în mâinile-mi pătate de lacrimi.

Nu-mi fura zâmbetul fără să-mi fi atins buzele măcar, nu mă lăsa să aud fără să-mi arăți cum e să fii orb, dar mai ales nu mă surghiuni fără să pot afla unde mi s-a ascuns dragostea. 

Uimește-mă cu tandrețe pentru că ceea ce cer e brutalitate, ară-mi sufletul cu ghimpi pentru a-mi demonstra delicatețea de care lumea dă dovadă.

Mișelește omoară-mi familia pentru a mă face să mă simt înconjurată de iubire...

Dă-mi drumul la mână ca să îți pot simți inima cum pulsează, dragul meu. Dar nu în ultimul rând pleacă și lasă-mă să-ți conturez fantasma.

Cerc

Mă simt timorată când mă gândesc că totul este într-o continuă mișcare, totul devine un cerc în evoluție în care trebuie să fiu receptivă, trebuie să nu stau o secunda să privesc.. 

Mă simt captivă într-un balon care se rostogolește, iar eu ieșirea nu o pot găsi. 

Când mă întorc in orășelul meu de baștină mereu nu mai e la fel, mereu recuperez, mereu.. 

Uneori rămân înafara acestui cerc, doar privind peste granițele de neatins ale cercului în care pământenii se află.

Mi-e dor de copilăria pe care uneori încă o simt cum se arde încet înăuntrul meu...

Am atins gardul care ne desparte de drumul drept vreodată ? Sau doar ne-am imaginat acest lucru ? Încă sper să găsesc o portiță, să o pot prezenta lumii și să evadăm, să nu mai fim niște oi ce pot privi doar în față fără să vadă întregul orizont. 

Romantism

Nu vreau cine romantice la restaurante unde prețurile devin numere de telefon, nu vreau să mă plimb într-o limuzină plină de șampanie scumpă, nu vreau vacanțe în insule cu numele de nepronunțat, nu vreau întâlniri unde să trebuiască să-mi port tocurile până la exasperare, nu vreau cadouri scumpe fără rost, nu vreau să mi se cumpere dragostea cu bani. 

Vreau zâmbete și râsete pe o bancă într-o lumină vagă dintr-un parc, acompaniată de o sticlă de Cola, un pachet de țigări, o discuție bună și o persoană frumoasă din orice punct de vedere. Vreau să fug pe ploaie, să mi se ude parul si picăturile să se prelingă pe hainele mele în timp ce bucuria mi se schițează pe față. Vreau să pot privi un film bun și apoi să îl comentez cu acea persoana specială. Vreau să primesc cadouri mici și drăguțe care să reprezinte ceva. Vreau să pot privi apusul așteptând într-o stație de tramvai plină de oameni și să aud cum mi se șoptește la ureche un plin de dragoste "te iubesc". Vreau să aud cum sună clopoțelul de la liceu și să știu că atunci când voi ieși pe poartă mă așteaptă el cu o țigară și o îmbrățișare plină de afecțiune. Vreau doar iubire pur adolescentină sau mai mult, puțină adrenalină, afecțiune vizibilă, încredere care să nu fie pierdută pe parcurs, mirosul mării îmbibat cu mirosul bărbătesc, ultimii banii cheltuiți pe o înghețată savurată ca și cum ar fi prima... vreau simpla frumusețe a dragostei.

Presiune

Sunt o molecula pe o planeta plina de oameni, sunt o fiinta pe o planeta fara suflet si totusi exist fara rost, nu ?
Nu pot sa privesc lumea fara sa simt un sentiment brut de dezgustare, ma dezgusta uneori tot, inclusiv felul meu de a fi. Asa ca de ce te mai chinui sa-mi vorbesti cand eu nu va inteleg... te chinui sa-mi explici mentalitatea ta cand eu stiu ca nu-mi pasa, nu mi-a pasat si nici nu-mi va pasa. 
Pleaca! Lasa-ma sa-mi iubesc singuratatea intr-o camera plina de lume fara inima,dar cu un sange inexistent.
Astupati-va urechile, tip! Ca-s satula de voi si de pretentiile voastre, sunt satula sa nu fiu eu doar ca voi sa puteti fi voi. Nu-mi gasesc cuvintele si vi le dau fara sa le gandesc, vi la dau ca sa le digerati, poate asa le digerati si nu faceti ulcer. Da, "Permite-mi sa ma prezint", daca ai inteles asta esti tare de tot, mai ceva ca betonul.
Mi-as da o secunda din viata ca sa va pot scuipa pe toti, sa ma puteti lasa sa exist si sa nu imi bat capul cu voi.
Uite-ma cum stau si privesc in gol, priveste-ma, pentru ca de inteles nu ai cum sa ma intelegi !

Sentiment de vis

Am incremenit, m-am tulburat, am inghetat... confuzie.

As vrea acum doar fericire, nimic mai mult, sa pot simti fara sa doara, sa pot rade fara ca coltul gurii sa schiteze tristetea, sa pot sa-mi simt bucuria fara sa stiu ca o voi pierde curand. 

Nu stiu unde au fugit speriate zilele trecute in care fericirea era la casa ei, probabil s-a mutat... 

Daca as putea atinge fericirea, as atinge fiecare om cu acea mana doar ca sa vad in jurul meu zambete; sa fie o strada care emana fericire, sa poti sa o vezi de pe Luna ca sa-i vezi zambetul acelei strazi, ai putea ?

Dar eu aspir la bucurie, tanjesc precum un copil dupa ciocolata, dar oare va primi copilul ciocolata ? 

Nu-mi place nimic, observ cu usurinta si cu lejeritate tot, strazi pline de corpuri, case pline de sfada, locuri pline de amintiri si intr-un final tristetea de zi cu zi.

Plang in suflet zilnic fara sa-mi auzi plamanii cum gem, si nu dulceata. 

Am sa te caut, sentiment de vis, am sa-ti pastrez un loc.

Am plecat

Nici n-ai idee când am plecat, crezi că este ceva recent, ei bine, nu. Am plecat cu mult înainte să știu, am plecat probabil atunci când nimic nu mai avea sens dar încă îi trebuia un sens. 

Ți-aș putea spune pe larg de ce am plecat, dar pur și simplu, așa mi-a decis energia pe care lumea o numește suflet. Ți-aș explica zile întregi de ce nu mai existăm, dar nu aș mai găsi aceleași cuvinte. 

N-am să caut în trecut ceea ce trebuie lăsat acolo, am să-mi îmbrățișez trecutul și am să-l las să zburde în negura timpului. Caut si acum temeiul pe care îl vreau. 

Acest moment există doar pentru că eu îi dau un înțeles, dar n-ai să înțelegi care este acel sens.

Nu-mi îndesa vorbe fără să-ți cauți gândul, nu-mi da nimic, doar lasă-mă. 

  "Du-te, pleacă, vreau s-o tai, pleacă, du-te !"

El

El, el îți pune fluturi in stomac, el îți arată cum te înroșești, el este totul. 

Ți se pare că lumea dispare când el apare, observi cum pupilele ți se dilată ca de la un drog atunci când îl privești.

Ce frumos, cât de perfect, aspiri la el, îl prinzi și e doar al tău, îți dai seama în fiecare secundă de faptul că tu cazi, îi cazi in brațe, îi cazi în mrejele iubirii, dar ce mai contează ?

El îți dă aer să respiri, el îți inspiră încredere, el îți șoptește la ureche inimaginabilul, el îți promite imposibilul, iar tu îl aștepți. Te încrezi în cuvinte, iubești cu tot corpul și cu toate venele, iubești în inconștiență. 

Îl vezi deja, ți-l imaginezi din cap până în picioare, îți e dor... 

Cât de perfect poate fi un om ? Nu mai perfect ca el, începi să nu-i găsești defecte, începi să uiți ca a avut vreodată așa ceva.  

Ei bine, e dragoste !

Nu exist

M-aș închide acum, în casă, în mine, în cameră, aș lăsa doar aerul cu mine și gândul, căci el îmi ocupă fiecare secundă din viață. Nu mai vreau să am lume lângă mine, nu-mi mai doresc oameni falși, aberații, gelozie, secrete, ființe fără un scop și pline de neadevăr. 

Îmi doresc liniștea sufletului meu acompaniată de puțină muzică, un pachet de țigări, o Cola la juma' de litru și o zi ploioasa; îmi doresc pur și simplu să reușesc să mă detașez, să vă uit pe toți și să nu-mi pese, să stau în ploaie și să nu simt vina, ura, tristețea, indignarea și acel sentiment de neîmplinire, și toate acestea se datorează doar zilelor de ieri.

Aș vrea o zi în care să fiu doar eu pe pământ, voi, restul să fiți opriți, să nu vă mișcați, să mă lăsați să-mi cumpăr alte baterii pentru zilele pe care le am de trăit în continuare, căci în fiecare zi oamenii de lângă mine îmi seacă energia, mă seacă de sentimente, de chef, mă seacă de viață.

O zi în care să nu exist...

Nivele

Am început să sper la mai bine fără sa realizez defapt că doar această speranță ne mai ține lumea pe linia de plutire și o linie de plutire destul de relativă. Prin acest sentiment noi aspirăm la bucurie, bătrânii aspiră la liniște, adulții aspiră la mai puțin stres și copii, ei bine ei își doresc să crească. Ironic, nu ?

E ironic cum fiecare nivel uman vrea câte un lucru care se desprinde din copilărie, iar micile ființe, uimite de suprafața stabilă a oamenilor mari, trecuți într-o oarecare măsură prin viață, micuții de ei își doresc libertatea acelor ani trecuți prin cine știe câte... 

Nu-mi doresc copilăria înapoi, nu-mi doresc ca adolescența să nu se termine, îmi doresc să fie un echilibru care să facă lumea sa fie mulțumită de ce are și să muncească iubind ceea ce fac.

Dar astea sunt doar gândurile unui adolescent ce are prea multe cugetări.

Ea

Daca ti-ar putea imprima cu cerneala pe corp fiecare sentiment care a facut-o sa planga, pe care l-a simtit pana in adancul mintii si al carnii, ai fi albastru pe tot trupul.
Ea compune exact ceea ce vrei sa fie, compune orice granita bine definita a existentei unei femei la ora actuala. Ea este granita perfect conturata a dorintei trupesti.
O privesti desi pupilele-ti ard, o admiri desi stii ca nu va fi a ta, iti musti buzele pana la sange, lasi picaturile sa coboare incet si sa cada pe podeaua rece, iti inclestezi pumnii, iti agiti orice parte din corp desi e in zadar... 
In drum spre casa, timorat, iti alinti gandul cu imaginea ei suava si plina de culoare vie si moarta, cum se pot imbina atatea lucruri intr-o asemenea femeie? Cum de este atat de... atat de ea...
Nu-ti cere nimic, desi tu o faci cand ea se gandeste, esti supus, esti cu ea sau fara nimic.
Incepi sa o venerezi fara sa iti dai seama, incerci s-o atingi cand nu e atenta, iti lasi imaginatia sa zburde in craniu cand esti singur, iti lasi fiecare molecula creativa sa si-o imagineze langa tine, cum buzele ei se contopesc cu ale tale si cum iubirea ei inexistenta in viata reala e nemarginita si e doar pentru tine.
Si cand dimineata te trezeste si ajungi la realitate iti dai seama ca ea nici nu a existat, a fost doar o fantezie care va trai pentru totdeauna in gandul tau.

Cuvinte irosite ?!

Nici n-ai idee cat de satula sunt, aproape dau p-afara de toate, sentimente, sange, rautate, indignare, furie, chiar nu intelegi. Fiecare parte din mine e plina, plina de prea mult, prea greu, prea mult, prea, parca e superlativul ce-mi descrie momentele prin care trec.
Dar tu n-ai idee, tu o sa judeci si-o sa ma critici, caci si tu ca si majoritatea oamenilor faci parte din rasa asta de oi, si sincer nici nu vreau sa aflu cine este liderul, probabil un psihopat frustrat, un hater care-si incepe ziua spunandu-mi mie ca sunt ceea ce crede el ca sunt, dar s-a gandit ca poate se inseala ? S-a gandit ca vede prin niste ochi inchisi din cauza vietii sale mizere ? 
Daca i-as putea baga putina iubire si compatimire in carnea din care e compus creierul si la fel si in inima aia impietrita de prostie cred ca s-ar pocai. Daca i-as atinge pielea probabil ar iesi gandaci, viermi si paianjeni caci imi produce scarba.
Si uite asa, zi dupa zi, minut dupa minut,el aduna orice sentiment dezgustator si il pune in criticile nefondate, cine stie, poate este un om cu abilitati speciale, poate chiar ar uimi o lume intreaga... dar s-a canalizat pe un drum stricat, pe un drum umblat doar de oamenii pierduti in zare si uitati in ura. 
Da, am scris o postare despre voi, cei care-mi faceti zilele mai bune, care ma ajutati sa imi dau seama ce viata frumoasa duc in momentul actual. Poate am irosit o postare pe voi, dar poate nu mi-am irosit cuvintele...

Suflet inchis cu bucurie

E imposibil sa fugi de ceea ce te urmareste. E imposibil sa crezi ca te va lasa in pace fara sa te mai caute, doar pentru ca asta vrei tu.
As vrea intr-o clipa sa ma intorc sa elimin secundele strecurate cu rautate in viata, as vrea sa-mi caut bucuria in lucrurile mici, as vrea sa stiu sa le "savurez" cand trebuie.
Imi place sa-mi enumar in cap gandurile, sa mi le scriu incet pe peretii craniului si apoi, cand sunt deja implinite sa sterg fiecare molecula care-mi facea rau.
Nu-mi explic cum timpul imi joaca feste atat de crude, negatite, neprajite... parca ieri totul imi zambea si un inceput avea sa-mi schimbe perceptiile asupra umanitatii.
Mi-as inchide sufletul, as da afara rautatea,tristetea si depresia stransa si as tine doar bucuria, dragostea si implinirea; asta ar schimba ceva.
Sentimente scarboase ce-mi invadeaza intimitatea, ce-mi sug bunastarea si-mi alearga inima ca sa nu mai bata, plecati, luati-va vacanta, sau iesiti la pensie !
Si daca ar disparea, ti-as da si tie o farama de fericire, doar ca s-o gusti si sa lupti pentru ea, pentru fericire.

Clipa lunga

Exista o simpla secunda in viata care schimba tot, iti da peste cap lumea si iti invarte mintea. Exista oameni in viata care-ti vor face acelasi lucru, tu doar trebuie sa vezi daca merita. 
Oare merita sa te lasi condus ? Merita sa te lasi dus de val cand tu stii defapt ca acest val te poate lasa in largul marii fara sa te anunte ? 
Ia-ti liber de la viata o clipa, o clipa mai lunga, si observa-te, priveste-te. Te-ai gandit vreodata la toate lucrurile care te-au adus in acest stadiu ? In acest moment ai schimba ceva ? Ai incerca sa faci ceva ca sa schimbi felul in care esti ? Stiu ca exista macar un lucru pe care l-ai schimba, cu totii avem acel mic sau mare lucru.
Fiecare om isi are povestea, fiecare om are cuvinte care se leaga, se imbina intre ele pentru a-i forma viata. 
Acum, aspira la mai mult, ajuta-te sa devii visul care pare imposibil, lupta pentru ce vrei, nu pentru ce ai sau pentru ce ai avut. Acorda-ti tu o sansa ca sa vezi unde te situezi in ierarhia globului pamantesc. 
Gandeste, priveste si actioneaza ! Fa ce trebuie facut ca sa iti fie mai bine, omule !

Tu

Ai prins ideea ? Încearcă să pleci de aici, nu mai sta, nu mai privi. Te-ai schimbat prea mult, ai fata maturizata subit, esti unul dintre ei,  un alt om care si-a pierdut copilăria pentru vicii si oameni.

Nu mai ai de ales, ti-ai umplut inima de negru si sufletul de gri si acum te aștepți ca sângele sa-ti mai fie roșu... 

Ai plecat din inimile oamenilor care te iubeau ca sa fii in inimile altor oameni, sau cel puțin sa crezi asta.

Nu-ti schimba viata doar pentru ca iti schimbi oamenii de lângă tine, schimba-i tu pe ei, fa-i sa le fie bine. Ajuta-i pe toti dar mai ales ajuta-te pe tine !

Caută printre rămășițe ce a ramas din tine si uneste-le, si poate, doar poate iti vei da seama cum erai si ce ai ajuns.

Soartă

Te doare ? Simti cum totul urmează un drum in care finalul este doar o explozie de negru ?

Stiu, stiu cat de rau percepi acum universul, stiu ca nu meriti, sau.. Cand te doare, te intrebi de ce, ce ai facut sa meriti asta, pe cine ai rănit atat de tare încât sa iti fie acum atat de rau.. 

Dai timpul înapoi in minte si încerci sa te pui in locul fiecărei persoane căreia nu i-ai spus ce dorea, nu i-ai dat ce voia, dar e fara rost; acum pe tine te doare. 

Dupa ce termini acest proces te gândești ca poate cineva, acolo sus, știe ca poti duce si încearcă sa te facă mai puternic. Dar, dupa te intrebi de ce doare atat de tare, de ce fiecare "palma" pe care o primești se simte ca doi pumni ? De ce ?

Pentru ca asta e viața, pentru ca asa ti-e menită soarta, dupa un deal urcat urmează 2 văi care poate te pun la pământ sau poate-ti deschid ochii, ti-i măresc si ti-i fac mai intelepti.

Trăiri

Încearcă doar sa privești prin tine, sa îți strapungi sufletul si corpul si sa te privești de dinauntru pana in afara.
Încearcă sa îți iei fiecare molecula si sa-i dai credit, s-o faci sa îți spună de ce .
Impinge-te spre realitate, nu te mai ascunde într-un univers al tau, nu mai spera la infinit ci aspiră la real.
Nu nega ceea ce nu se ascunde, nu nega ceea ce este adevărat si îți face rău, privește-l, tinteste-l si pleacă.
Nu lăsa totul pentru o grămadă de sentimente ele vor muri precum o pisica ce se va avanta prea tare in fata unei mașini. 
Daca ai înțeles ce am scris înseamnă ca ai trăit destule, asa ca succes in ceea ce-ti propui .

Incearca

Incearca sa fugi, cand cineva te tine pe loc. Incearca sa razi cand cineva te face sa plangi. Incearca sa fugi de rutina mergand in aceleasi locuri. Incearca sa alergi la infinit cand strada se termina. Incearca sa gandesti cand dormi. 

Nu exista final, exista doar un nou inceput. Daca cineva te tine ca sa nu fugi dezleaga-te si pleaca. Daca cineva incearca sa te faca sa plangi, trateaza-i cu aceeasi moneda, defapt nu le da nici o moneda. Daca strada se termina, doar fugi in partea din care ai venit. Iar cand dormi visezi deci, practic subconstientul iti "gandeste" in acele momente. 

E greu sa accepti finalul cand stii ca incepe ceva necunoscut, care te intriga dar in acelasi timp te sperie. Totul este greu in viata. Totul este greu in viata daca ai ochii inchisi si nu ii deschizi pentru a incepe sa observi lumea in splendoarea ei.

Prinde curaj, priveste cu alti ochi si avanta-te in largul marii, o mare noua si curata, mai curata decat marea care o strabatea in lung si-n lat in ultimii ani.

Incearca doar.

Acum

Astăzi, astăzi, astept maine, maine mi-e dor de ieri. Ce sens are tot ? Cat sens poti da unui minut ? Ii poti da sens pana vei ajunge la celălalt minut. Iubeste fiecare secunda din acel minut, caci nu poti sti cand se va termina fericirea din acel moment. 

Vei pleca, vei evolua, dar depinde cum vei evolua, unii pot evolua intr-un sens  bun, alții doar evoluează . E greu sa indrumi lumea intr-un sens, cand sensul acela le face bine dar nu le place. Totul capătă o greutate gravă pentru ca timpul iti fuge de sub picioare ca o minge.

Nu uita sa pretuiesti, pune in ramă tot ce iubesti, păstrează-le in suflet dar nu suferi cand s-au schimbat; zâmbește-le, pune-le intr-o cutie si lasă-le sa fie.

Curaj

Mi-am facut curaj pentru a începe ceva uitat in negura timpului. Mi-am facut curaj sa ma prind de ultima speranța pe care o pot avea si sa ma tin de ea bine, încât poate sa-mi fie bine. Mi-am facut curaj sa cred.. 

Mereu a existat un soi de nesiguranta in ceea ce facem, un soi vechi, ca dinozaurii, dar care spre deosebire de ei încă exista in fiecare dintre noi. 

M-am aplecat asupra trecutului, privindu-l de sus, si încercând sa plec din el, sa nu-l las sa ma mai sperie ca un bataus din clasele primare. 

Oamenii sunt intr-o fuga continua de sentimente. De ce ? 

Câți oameni ai rănit pana acum ? Câți oameni ai dezamăgit lasandu-i sa zacă intr-o agonie pura ? Câți oameni te-au lăsat cand iti era mai greu ? Câți oameni ti-au luat ultimul gram scump de speranță si l-au aruncat pe fereastra nepasarii ca si cum ar fi fost scrumul unei țigări irosite.

Teama, siguranță, tristete,bucurie, ura, iubire, extaz, agonie, le cunoști ? As fi sperat ca măcar tu sa fi spus ca nu le-ai simțit pe toate.

Grija fara grija

Cuvinte, frumoase, urate, cuvinte.. care te fac sa zbori intr-o secunda, sau sa tot cazi in abis. 

E frumos sa te increzi in cuvinte, sa te convingi ca sunt adevărate si nu au in "componenta" lor substraturi. Ar fi frumos ca lumea sa nu fi cunoscut minciuna, sa nu fi simțit durerea unei minciuni crezute. E bine sa ne imaginam ca lumea este cum am vrea, dar nu este la fel de bine sa visam si sa lăsăm sa putrezeasca caci "cine visează si lasă, karma o sa-l pedepseasca" .

Sa te increzi in cuvinte, este ca si cum ai vrea sa te increzi in persoanele necunoscute. Caci noi nu cunoaștem puterea cuvântului, nu știm înțelegem cu exactitate maniera in care ne convinge, doar știm ca o face.

Apară-ti spatele, apară-ti loviturile, caci se pot agrava. Crede, dar nu cu o siguranță mare. Fii mereu bun cu cei din jur, dar nu uita sa trăiești fără vreo grija, ironic nu ?

Cufarul

Totul era bine, era lin, totul capata din nou conturul culorilor prelinse din natura. Ea incepuse sa-si deschida ochii nu doar pentru a plange si pentru a privi, ci pentru a simti vantul in pupile, pentru a vedea din nou ce era uitat.
Atmosfera abstracta in care traise in ultimul timp ii facea rau, ii scorojea scoartele sufletului, timpurile vechi ii erau mai daunatoare decat un pachet de tigari; dar, abia cand isi privise in adancul corpului, abia cand incepuse sa-si inoate prin sange si sa-si atinga muschii simtise ca era bine, simtise bucuria care o uitase intr-un cufar prafuit si ascuns in beci.
Incetul cu incetul pe buze i se prelingea un zambet larg si plin de copilarie, de iubire si mai ales de implinire sufleteasca. 
Uitase cum era sa-ti umble gandul in partile vechi ale gandului, uitase cum era sa simta doar ura, acum simtea doar ce trebuia sa simta. 
Dar uite cum din nou, dragul nostru timp ne lasa secunde calde de bucurie si ani intregi de suferinta. Nu mult i-a durat acea stare frumoasa, caci a venit acea explozie inapoi, a venit doar pentru o molecula de timp.. dar ii era destul incat sa-i dea starea, sa-i dea ura, sa-i dea tot uratul inapoi. 
Asadar, cufarul era din nou plin de iubire, bucurie si implinire, iar ea, ea era .. 

Natura

Cerul... albastru, plin de nori, fara vreun gand, fara vreo grija, fara nimic care sa te opreasca din starea ta . As vrea sa-ti pot simti atingerea, sa-ti simt nori patrunzandu-mi in piele si atingandu-mi sangele.. abia atunci am sa simt linistea. 

Munte... munte plin de verdeata, ce ascunzi in tine ? Cate intamplari s-au petrecut in venele tale ? Cate lucruri nestiute ascunzi fara vreo remuscare ? Ascunde-mi si mie sentimentele si nu le lasa sa zboare. Te rog ?! 

Mare.. mare plina de secrete, plina de mistere, plina de povesti, n-ai de gand sa nu-ti mai lasi valurile sa-mi patrunda in par ? N-ai de gand sa ma lasi sa inot prin apele tale pana iti voi descoperi tainele ? 

Oras.. nebun, plin, satul de viata, cate strazi iti sunt dragi ? Cate strazi iti zburda prin minte cand auzi diferite cuvinte ? Cati oameni iti zambesc cand ajung la tine ? Cati iti admira corpul ? Cati te ingrijesc ca pe un batran imobil ?

Si tu, inima proasta de ce nu iubesti ceea ce-ti da natura si iubesti fiintele ce-ti injunghie fiecare sentiment fara sa se uite inapoi cu tristete. De ce-mi dai viata dar in acelasi timp ma ucizi ? Raspunde-mi la intrebari si nu-mi pompa sange in vene doar pentru o secunda.. oare atunci voi aprecia ceea ce trebuie ?

Molecula nervoasa

Isi simtea inima cum pompa mici molecule nervoase, simtea cum ii explodau toate in fata ochilor precum niste artificii negre. Avea inima impietrita din cauza oamenilor, avea ochii fara privire, fara sentimente care sa rezulte din ei .
Isi indrepta ochii catre lume, observa cum toti se invarteau in jurul ei, dar nu-si dadea seama nimeni ca ei nu-i pasa, nu era in stare sa simta, nu era in stare sa le zambeasca sincer; doar le acorda secunde pretioase din privirile sale.
Clipea si-si dorea doar sa se intample ceva, sa se schimbe ceva, sa ii fie bine, sa simta . Dar nimic nu se intampla, aceleasi lucruri isi faceau aparitia de fiecare data, aceeasi oameni incercau sa-i fie aproape, dar oare chiar nu observa cineva ca fetei nu-i pasa ? Nu incerca nimeni sa treaca de aparentele brute si sa ajunga sa-i cunoasca adevarata infatisare a caracterului ?
Acum incepi sa te gandesti la fapte, incerci sa vezi dincolo de tot ce lasa sa fie vazut ? Si observi cu greu cate ceva.. dar nu intelegi de ce e asa, iti spun eu, pentru ca nu mai vrea sa stie cum e sa iti pese, cum e sa te gandesti la cineva, cum e sa iti faci griji, nu vrea sa mai stie de nimic si nici nimicul nu vrea sa mai stie de ea.
Isi va reveni, va capata iar insusiri sufletesti umane, va zambi iar fara sa te intrebi daca e cu adevarat un zambet sau o facatura, va incepe sa iubeasca fara sa-si aminteasca prea des de acea perioada. Dar nu uita ca mereu va exista in ea mai multe fiinte care, dupa starea ei de spirit ii vor domina corpul. 

Tren

Mi-as dori sa-ti pun in fata ochilor tot ce simt, sa te sperii, sa vezi tot, sa privesti un tablou morbid. Ti-as expune miliarde de nelamuriri, complexe, frustrari si sentimente uitate.
Ai incepe oare sa ma percepi altfel ? Ai putea sa te pui in locul meu si sa intelegi cum este sa simti aceste lucruri ?
Ai fugi ! Ai pleca pentru ca-ti este frica de ceea ce e nou, ceea ce nu-ti e cunoscut. Ai intra in coma, ai merge intr-o lume paralela, ti-ai lua un trip nou. 
Poate cumva ai uimi fiinta din mine si ai incerca sa pricepi ceea ce vezi sau ai incerca sa imi cuceresti sentimentele care le mai am necucerite de aceste procese afective si sa le refaci pe cele cazute-n mainile nimanui, lasate sa putrezeasca .
Acum, te-am facut curios in legatura cu ceea ce se afla in mine, cu ceea ce imi construieste caracterul. Nu, nu-ti voi expune niciun sentiment caci esti om si daca imi vei tine in mana simtamintele, le vei scapa intr-un final.
Ca sa-mi privesti prin corp pana in suflet vei avea nevoie de un tren special, vei avea nevoie de un bilet care sa-mi arate ca-mi poti oferi o prietenie pura care nu cere beneficii si-ti mai trebuie un loc sa-mi privesti greselile si sa ma ajuti cu ele. Daca deja esti in acel tren, asteapta destinatia. 

Sens

Sunt nesatula de ganduri, gandesc la infinite, da, la plural caci imaginatia mea fuge cu o viteza de nedescris. Am putere in psihic astfel incat sa vad cum lumea zboara fara oprire, dar sunt oare singurul om care sta pe loc si priveste ? Sunt singurul om care nu intelege mentalitatea stricata precum ouale ?
Ajung sa-mi pun intrebari fara sens doar ca sa realizez ca pentru altii are sens tot acest mountain rousse fara oprire; o viata intr-un cerc, fara iesire, fara nimic decat un deja vu fara final. 
Sensul lumii pe pamant e sa lucreze, sa creeze, dar cum poti face aceste lucruri cand psihicul oamenilor este batut de depresiile cotidiene ? Fiecare fiinta in parte traieste intr-un univers propriu, intr-un sanctuar tainic. 
Am fost crescuti pentru a deveni oameni civilazi intr-o societate buna, dar ce ne-a stricat pe majoritatea ? Oare chiar societatea in care ne invartim corpul ne-a distrus putin ? Cine poate sti exact ce l-a stricat, ce l-a facut sa verse apa din corp prin ochi ? 
Oameni nebuni, toti suntem niste oameni nebuni dar buni la suflet, ne schimbam pe zi ce trece cand ne lasam sentimentele de baza, iubirea si pasarea sa iasa subit afara pentru persoanele nepotrivite. 
Capul sus, fugi in sanctuar, zambeste, gandeste-te de ce ai acest zambet pe chip .

Gusturi

Suntem oameni, oameni cu asteptari, avem fiecare sperante, care rezulta din vise rezumate intr-o forma compacta . Asteptam uneori fapte prinse in crengile imposibilului, care ne ajung pana la inima si ne-o ataca fara sentimente, fara sange in vene. 

Credem cu tarie in succes, credem in zile bune, dar nu suntem in stare sa ne formam aceste lucruri. Caci asa e lumea,asteapta la mai mult fara sa-si foloseasca cutele din creier. 
Ne reducem visele cand dam de tristete, ne reducem iubirea cand dam de nepasare, ne reducem fericirea cand simtim ca nimic nu merge inspre indicatorul "Totul va fi bine" .
Gandul ne zboara repede, cu o viteza inexistenta, caci inca asteptam frumusetea vietii, fara sa ne dam seama ca in acest mod ea trece pe langa noi, trece invizibila, caci nu o apreciem .
Ne simtim singuri cand avem oameni de care nu avem nevoie langa noi. Acest lucru arata natura omului, imposibila gandire ce ne arata ca iubirea inca exista, dar nu multi dintre noi stiu sa dea de gustul dulce acrisor al ei, nu stim sa o simtim pe stratul de piele care-l avem.
Nu-ti lasa mintea sau corpul doborat de fapte ale fiintelor ce nu sunt mai bune decat tine, ci doar au un loc pe planeta aceasta plina de suflete amare.

Sentiment

Imi place sa cred ca lumea este un loc sigur, ca nu trebuie sa ma afund in pamant ca sa ajung la nivelul oamenilor. Imi placea sa cred ca persoanele care-ti sunt aproape inca din momentele in care erai o particula nu te vor rani, dar o vor face, inevitabil. 
Suntem creduli, ne incredem in fiintele de acest gen, ne incredem in ei fara sa ne dam seama ca inca de la prima picatura de sange pe care le-o contine corpul sunt umani; suntem singura specie care-si pot uri aproapele.
Uneori, sentimentul de dragoste se transforma intr-un sentiment mai puternic, obisnuinta, obisnuinta aceea care iti lasa impresia cruda ca nimic nu se va schimba. Dar totul se schimba fara sa-si ia ramas bun de la amintirile lasate. Complicele dur al obisnuintei este timpul, care-si manevreaza subalternii, secundele, minutele, orele cum doreste. Isi tine sclavii inchisi pentru a face ca lumea sa se miste repede intr-un timp lung, sau ii lasa sa zburde ca lumea sa intre intr-o continua miscare, intr-o continua cedare de vreme. 
Ne repezim la sentimente cand noi nici nu ne cunoastem mintea in totalitate, abea de ne cunoastem sangele ce ne umple venele de nesiguranta zilei de maine .
Oameni creduli si cu inimi prea mari peste tot. 

Criza de identitate ?

Tu, tu te vezi ? Observi lumea in care-ti invarti corpul fara sens ? Observi ca nimicul din tine iese la iveala din ce in ce mai mult ? Intelegi macar faptul ca nu te reprezinti tu ci persoanele de langa tine ? Poti pricepe cat de naiva-ti este mintea si corpul cand deschizi gura pentru a emana unde sonore fara sens ?
Incepi sa te vezi altfel, incepi sa te crezi altfel, cand esti la fel ca acum milioane de secunde inainte. Te trezesti vreodata cu gandul ca esti ceea ce esti si nu ceea ce vezi ?
Alergi dupa oamenii care crezi ca-ti seamana, dar iti sunt opusi; ei nu-si insusesc ce e al tau si nu-ti fura stilul de a exista.
Nu-ti pot intelege mintea care alearga pe campii absurde, cum nu-ti pot intelege nici faptele care te invaluie in noua ta aura. 
Te-ai schimbat ? Crezi ca iti este bine doar pentru ca te simti bine pe moment ? Ai grija la viitor, căci el iti compune ziua de maine, tu iti compui doar fericirea sau tristetea care depind de ce faci azi .
Ai schimbat in tine carnea, dar inima e la fel ? Nu-mi pot da seama, esti fara sens si de asemenea el fara tine. Ti-ai maturizat infatisarea caci mintea-ti cade inspre ramurile scurte ale copilariei. 
Revino cu trupul pe aceasta planeta, uita-te in jur si simte sentimentele din oameni, priveste si adulmeca iubirea. 
Revino-ti !

Om

Am inceput sa inteleg omenirea, sau cel putin asta cred. Oameni isi poarta masca zilnic, fara sa-si dea seama ca niciunul dintre specimenele inrudite nu-si arata fata in timpul zilei. Toti isi arata zambetul ce invaluie dezolanta unei vieti triste, toti isi impun lucruri dupa care tanjesc, dar se complica mai mereu cu persoane ce-i fac sa zambeasca sincer. 

Incerc sa privesc prin ambalajul ce le acopera sentimentele si deseori vad cum singuratatea si neavutul ii fac pe oameni sa intre intr-o carapace scortoasa si intunecata. 

Omul, ca specie se caracterizeaza a fi inteligenta, se caracterizeaza a fi cea mai inteligenta rasa de pe aceasta planeta la ora actuala; date fiind aceste informatii, de ce ne complicam mintile ?

Singuratatea omoara fiintele, la propriu si la figurat. Omoara specii datorita necompatibilitatii si de asemenea omoara sufletul din om, omoara ultimul strop firav de fericire, omoara.. caci asta fac sentimentele in exces.

Neavutul, aduce ura, aduce orice sentiment inafara de cele care rezulta din placere. Neavutul te face hain, inchis si invidios. 

Asadar, treziti-va, spalati-va pamantul negru ce va compune masca, aratati-va zambetul adevarat. Nu mai incercati sa va mintiti pe voi insiva, e fara rost. Sinceritatea nu costa, dar minciuna da.

Randuri sau ganduri scrise

Copila cu ochi de felina, de ce te incurci cu lumea ? De ce nu te poti privi prin ochii altora si sa-ti vezi gingasia cand zambesti ?

Inocenta inca persista in chipul tau ce tradeaza durerea prinsa in bratele inimii, si nevindecata de timp, caci doar el pleaca greu, singurul care nu te-ar putea parasi vreodata. 

Emani bucuria unui copil doar prin zambet, siguranta unui om instarit doar prin miscarile fine si ungi sufletele cu putina iubire doar din privirea mangaietoare.

Esti inca naiva, crezi in sfarsituri frumoase, iubire data de oameni fara sange si-ti dai increderea oamenilor fara buzunare. Ai asteptari desi, esti constienta ca nu ai de ce, te amagesti, iti amagesti trupul si mintea dandu-le crezare fiintelor ce te inconjoara.

Stai langa cei ce te inalta inspre cer, nu cei ce te tin la linia de plutire, caci linia de plutire e usor de obtinut.

Inca-mi citesti randurile ? Si crezi ca te descriu ? Atunci Smulge-ti inima, pune-o in dinti si fii realista, incearca sa te apropii doar de oameni care-ti pot oferi ceea ce cauti si chiar si atunci ai grija cu cine incepi sa cladesti bazele unei fundatii.

Sophie

Rujul rosu aprins i se combina cu palul buzelor ce altadata zambeau, tigara contura peisajul muribund, iar hainele i se prelingeau pe corpul fin si fara vlaga.
Abstractul cafenelei in care se afla ii imbiba in mintea-i firava ganduri vechi, uitate in cutii puse pe raftul din spate al inimii. Isi amintea acum cu usurinta ziua in care viermii incepusera sa-i manance din viata. 
Era o zi frumoasa, sau asa incerca sa para, o zi cu doua fete; copila pe atunci, fata-si luase inima in dinti si pleca intr-o lume necunoscuta ei, lumea in care cerul este mereu senin si soarele ii cadea lin pe zambet. Gandul ii ajunsese la absurd, credea ca bucuria ei putea fi adusa la pachet cu un gram de fericire. Sorbea din plin acele momente, era intr-o transa fara de sfarsit. Simtea intr-un final cum vasele de sange-i pompau dragoste, cum aerul pe care-l respira ii colorau sufletul, si cum emana alaturi de soare caldura ce niciodata n-o mai vazuse. 
Timpul o marca incet dar sigur, fara sa lase urma unei tinereti pierdute in favoarea unui dulce viciu. Tot ce ramasese neschimbat era frumusetea; desi imbatranise prematur era la fel, prin tot ce facea emana grandoare, emana splendoare.  Bucuria ei nu vedea un sfarsit, cel putin nu inca. Dar incepuse sa aiba unul cand isi privise sufletul gol si hain, apoi se uita in exteriorul fiintei sale, schimbarea o marcase, incepand cu parul si terminand cu picioarele sale firave. 
Pleca incet din acele amintiri infame si revenise la realitatea formata pe baza lor. Termina tigara, isi bause cafeaua, isi luase geanta si pleca. Partea masculina, uimita de stralucirea ei o urmareau cu pupilele iesite din orbita, dar niciunul nu stia ce se ascundea sub acea masca bine formata.

"InFlorea"

Credea ca putea merge lin, fara sa-i pese, credea ca totul e usor si nu se va intepa fix unde-l raneste, da, in suflet, caci acolo ne doare. Prefera sa fie ranit in orice mod numai nu in casa sangelui, in casa vietii. Este un baiat normal, sau cel putin asa pare. Ceea ce ascunde in el emana culori vii pline de fiinta, dar acolo ascuns in adancul sau era si o paleta larga de pete sumbre. 

Vezi un zambet pal doar atunci cand isi vede persoanele dragi langa el si incepe sa-si inconjoare viata intr-o foita si s-o fumeze fara filtru caci aceste momente il bucura si-l fac sa simta briza trairilor frumoase .

Aspira la mai mult dar isi lasa aspiratiile sa respire, sa se acumuleze in sanctuarul mintii sale si sa explodeze, apoi probabil s-o ia de la capat pana va reusi sa gaseasca ceea ce-l opreste mereu. 

Simte, nu poate spune ca nu simte, dar nu face nimic pentru asta, este omul care traieste si in singuratate desi il distruge incet si stie asta.

Nu-l poti cunoaste, nu-i stii gandul stii doar ca gandeste, ca respira si ca exista ca o fiinta, dar unde-i umbla visul si unde-i alearga gandul nu stii.

Cu toate acestea se inspira din trecut si viseaza la viitor, vrea o viata simpla, dar nu stie ca viata simpla e compusa din obstacole multe si ca sa le depasesti trebuie sa iti faci avant; iar apoi poate sa-si aleaga dintre miile de flori feminine o floare care sa nu se ofileasca pentru el.

Acum ca sa inlatur stratul infinit de mister care stapaneste textul. Vorbesc despre un prieten  , un nou prieten. 

Alb de goala

Sunt o simpla fiinta pe acest pamant sacru, calcat de miliarde de oameni nesiguri. Sunt o simpla copila cu prea multe ganduri si nelamuriri fara de raspuns. Sunt.. tu ce esti ?

Tu.. iti vezi sufletul in momentul in care gandesti ? Vezi cum emana pulbere de praf ce te aduc in mrejele vietii ? Stiu ca nu vezi, esti prea ocupat cu lumea ta, ce nu mai incepe sa prinda culoare caci peretii acelei existente sunt scrijeliti continuu de pierderi, dezamagiri si bucurii rare stinse subit. Scrijelesti peretii din camerele inimii nu din camera in care trist privesti in golul infinit. Grija care o porti organului ce te tine in viata, e defapt coperta care apara cartea. Apara-ti cartea ca-ti aperi viitorul, dragule ! 

Permite-le entitatilor sa-ti intre printre degete, dar nu le permite sa ajunga oricat de repede sau de incet acolo unde simti ceea ce nu ar trebui pentru ca acele creaturi se chinuie sa-ti arate ceea ce nu exista.

Nu poti privi inainte fara sa stii ce a retinut in trecut energia care simte pentru tine, la fel cum nu poti intelege pe moment acest substrat prin care scriu. Si daca n-ai inteles nimic din ce am spus, inseamna ca nu ai trait o secunda pe aceasta jalnica planeta plina de intuneric crud, dar goala de alb. 

Mormantul

Nu exista viata dupa moarte ? Nu ? Atunci cand esti lasat intr-un loc rece, singur si parca nici nu mai respiri, asta e moartea vietii, acesta este momentul in care tu trebuie sa reinvii din mormant si sa lasi pamantul care te tine sa ramana acolo, si tu sa pleci, sa incepi sa constientizezi ca mai exista viata si dupa orice mormant. 

Oamenii vin si pleaca, te lasa te iau din nou, si dupa, dupa ce ? Dupa te trezesti la realitate dar dintr-o data parca ceva nu merge, ca totul se schimba dar tu ramai in loc si pamantul ti se invarte sub picioare, asta e momentul prielnic in care trebuie sa lasi groapa sapata in adanc sa existe in urma ta, doar in urma ta.

Fiecare are moartea lui, moarte ce-l va aduce in viata intr-o zi, dar ce-l va dobori pe moment. 

" Deschide-te, afla ce te tine si desprinde-te ! "

Crescand din moarte spre copilarie

Privea spre cer, simtind sângele inabusit in vene, ce parca le făcea sa erupa ca un vulcan pe piele, lăsând toate moleculele sa fie absorbite încet in pielea ei, nu stia ce este real si ce-si imagineaza; încerca doar sa nu mai gândească, sa-si lase spiritul sa se impleteasca in corpul ei firav, ce-si arata talia prin rochia lipsită de culoare. Își îndrepta privirea spre oglinda si se indragostea de corpul ei ce crescand din moarte spre copilărie era la fel, la fel de lipsit de nuante, dar plin de singuratate. Singuratate ce parca o cuprindea intr-un univers fara viata, era unica in felul ei, toti o stiau dar nu.. ea nu stia, stia doar ca acum nimic nu ar mai putea schimba ceva. Acel lucru ce inca-i scrijelea mintea era intrebarea "De ce ?" ; la care nimeni nu i-a raspuns vreodata, sau defapt nu a primit un raspuns bun. 

Inca avea privirea atintita spre suflet, spre apusul ei, apus ce avea sa vina si s-o lase acolo unde a trait intr-o iubire pe care n-o dorea. Trecand secundele ce o lasau rece invata in ultimele clipe ca nimic nu-i mai arata bucuria ce nu o gasise in toti anii ei de viata. Dezolant !
Așadar, si-a luat cutitul de pe masa si-si atinse mana gingasa fără sfiala, nu clipea când își vedea serul vieții umbland pe piele, avea privirea inumana si ochii atinti doar pe traseul sangelui ce cădea pe podeaua rece . Cazu in reluare si ea si corpul ei, era singura ca întotdeauna .