2025

Toamna

Frigul era imprimat în corpul fiecăruia, dar o singură ființă era fericită în această răceală de nedescris. 

O vedeai cum își fuma țigara calm dar, cu o privire sumbră te analiza sadic. În ochii ei zăreai mai mult decât aceste lucruri, vedeai cum și-a atins scopul în viața-i plină de obstacole. 

A ajuns să fie astfel și datorită ție, ai reușit să o creezi datorită tuturor situațiilor la care ai supus-o. 

Trecând pe lângă tine întâmplător ai revăzut ceea ce în adolescența ta considerai că nu merită efortul, că nu constituie "un anturaj" distractiv. Ai privit-o lung și te-a speriat gândul că juvenilitatea ta nu a înțeles că ea își construia viitorul încet și sigur.

Crăiasa nopții

Ador apusul, doar că atunci când soarele apune, gândurile mele răsar. Nu e prea plăcut. 

În fiecare seară uit mereu că urmează o noua zi și evaluez tot de parcă ar trebui să fiu judecată pentru toate faptele din viață. 

Noaptea e un stimul pentru creier. Noaptea e infernul. Când întunericul te prinde înăuntrul său, te fierbe încet, deoarece ale tale cugetări vor erupe, crede-mă. 

Luna este cea care dictează aceste lucruri. Luna este un fel de crăiasă atotputernică. Deși ea a definit cuvântul afrodiziac, tot ea a reușit să înnebunească spiritele.

"Calea Victoriei"

Într-o seară prea liniștită de seară mă uitam la raftul plin de cărți răsfoite de mâinile-mi pline de poftă. Printre ele stătea sfioasă "Calea Victoriei", mi-am amintit că aceasta e unica datorită faptului că era încă virgină.. gândurile mele nu au avut-o vreodata. 

Am deschis la final după cum obișnuiesc să fac, iar sfârșit, pe ultima pagină nenumerotată scria apăsat " fie ca, calea victoriei tale să fie bătută de amintiri și clipe minunate". 

Ca să fiu mai meschină decât ar trebui, te întreb sincer: Dacă tu îmi urezi aceste lucruri, ajung la calea victoriei sau în câțiva ani voi ajunge pe cărarea ta? 

Acestea mi-au fost primele gânduri când am resimțit acel vibe.. 

Ochii orbului

Mi-am irosit ceasurile gândindu-mă doar la frivolități. Am început să văd lumea cu alți ochi, oare încă port ochii mei? Privesc mereu în gol când nu mai știu.. Asta înseamnă că-mi privesc în suflet? 

Câte și mai câte l-au dezgolit de sentimente, câte și mai câte l-au secătuit.. 

Încă îmi aduc aminte cum n-am știut nimic, dar eu știam totul. Știam toate nesiguranțele vieții, dar nu le vedeam cum mi se așezau în cap. S-au cuibărit rapid. Eram oarbă! 

Testamentul nepostat

Lunile au trecut și tu încă îi trecea mâna prin păr în vise. Acum realitatea te-a izbit și când ai intrat în pub să îți bei berea de vineri seara..ea era acolo râzând la glumele lui. Clișeic, nu? 

Abia atunci ai realizat că toate plimbările voastre, toate apusurile și toate răsăriturile în care vă spuneați tot, da, toate.. au fugit într-o geantă care a fost aruncată chiar de tine. 

Timpul și-a pus amprenta pe ea, radiază, e altfel: părul, acum în imperfecțiunea lui e perfect, fața ei abia atinsă de machiaj zâmbește fără să ascundă nimic, noul ei stil îi scoate în evidență corpul pe care obișnuiai să îl îmbrățișezi în fața casei ei când o conduceai acasa, e diferită și cu toate astea încă o vezi la fel de perfectă.

Pleci căci... ce mai e de făcut? 

A trecut din nou timpul și ea e din ce în ce mai departe de tine. 

"Unelte"

Acum, prin tot ce zăresc în câmpul meu vizual știu că e frumos tot. Constat că odată cu trecerea timpului fericirea mea se schimbă, nu mai am nevoie de aceleași "unelte" pentru a fi bine. Acum ceva timp aveam nevoie de persoane, persoane care să știu că sunt acolo când frumosul deodată pleacă fără să anunțe. 

În acest moment, persoanele pe care le voiam au dispărut, poate datorită mie, poate datorită momentelor. Iar cine e acum aici nu știu dacă va fi și mâine, nu e nimic neliniștitor în asta. 

Vă privesc, iar voi nu realizați că știu.. știu că nu o să mă țineți de degete la nesfârșit. Sunt liberă, deși vă port în cutele-mi pline de cugetări. Existăm toți.