Degerare

Mă simt împietrită de frigul ce s-a așezat lângă mine. Mă simt aproape de ceea ce mă va distruge și totuși.. totuși nimic. Încerc să cânt ultimele cuvinte ale frigului înainte să le găsească pe buze. 

M-am încălzit la gândul că iar voi fi închisă în izolarea ce mă caracteriza. Așa e mereu. Oamenii ca mine se bucură cumva când aud că rămân singuri. E o bucurie relativă pentru că într-un fel rămâi doar tu și știi că nu mai e nimeni care să te dezamăgească... înafară de tine. Dubios. 

Superioritate

Mi-am prins astazi pe buze un zambet plin de superioritate. L-am prins in maini si l-am analizat subtil. 

Nu stiu daca am gasit de ceva timp nirvana ca prin minune sau doar e o stare trecatoare. Cert e ca tu nu mai esti, iar eu... eu sunt aici bucurandu-ma ca intotdeauna de lucrurile mici. 

Revenind la acel zambet, astazi am trecut pe langa locul in care am inceput o etapa din trecut. Am mers linistita pe langa acel loc, m-am asezat langa el si pentru o secunda am revazut tot...

Mi-am dat seama de ce esti acum ceea ce urasc cel mai mult. Esti pentru simplul fapt ca eu nu mai sunt. Nu mai sunt mana care te ridica si asta te-a lasat intins pe pamant, muribund.

Zambetul ala este tot ceea ce tu nu ai simtit, este sentimentul acela prin care stii ca ai scapat. Ai terminat tot, desi abia acum ai relizat. Uitasem... nu stii despre ce vorbesc. Amuzant. 

Cand ai sa ma vezi stiu ca ai sa tii capul sus ca un babuin si nu ai sa-l bagi in pamant cum ar trebui. Mandrie prosteasca! 

Las pentru prima data modestia si spun sincer ca ai ramas acolo, in acelasi loc unde am prins eu zambetul. Eu in schimb ma uit de sus la acel spatiu.

Navigare

Ce imposibil. Ce nesemnificativ. Atunci de ce îți mai chinui gândurile și mintea? Sunt sigură că tu, o navă în plină expansiune nu ar trebui să te cobori către fundul mării în care eu sălășluiesc. 

Mi-ați spus toți că lumea mă ia drept o barcă și nu văd defapt submarinul care îl alcătuiesc. Unde e rostul? 

Prefer să fiu în irisul vostru o simplă scândură ce se scufundă, dar în același timp să văd eu în mine ceea ce sunt cu adevărat.

Navighez prin marea trecutului deseori doar ca să-mi revăd scufundările care aproape m-au făcut să explodez. Aproape le ating și brusc le simt altfel, le înțeleg cu alți ochi. Cu toate astea, eu încă îmi văd de al meu traseu. 

Lăsați-ma să fiu!

Talent

Am un talent ciudat, printre cele mai ciudate.. dintre toți oamenii eu sunt cea care se străduiește ca lumea cu care mă înconjor să ajungă la alt nivel, să devină mai buni. 

Ironic, nu? Sunt la vârsta care ar trebui să  mă duc pe mine la nivele cât mai înalte, dar în schimb eu îi duc pe ceilalti. Evident pe mine mă las la urma, eu cică am timp. 

Doamne ferește, nu o zic într-un mod rău, nu mă plâng deloc. Ador să văd cum eu vă ridic în primul rând moralul și apoi încerc să vă arat drumul cel mai bun și ce conține el. 

Un bun exemplu? Nu știu, nu sunt eu în măsură să dau exemple pentru ca poate nu toți sunt dispuși să se "dezvăluie". 

Da, hateri scumpi, poate iar imi expun viața.. dar cui îi pasă? Toate literele scrise aici sunt aranjate de mine, sunt gândite de mine... asa ca fuck off! 

Cer

Momentan cerul e gol, dar acest gol e plin de frumusețe, nimic care să-i "apere" perfecțiunea. Am așteptat această limpezime precum așteaptă un om simplu să i se facă prima cafea de dimineață. 

E într-adevăr frumos răsăritul, acel început care mereu e perfect... nu vreau să apună soarele acum. Simt lumina cum îmi bucură celulele și le dezmiardă grațios. 

Când simt nevoia să clipesc.. e un moment plin de dezolanță pentru ca acea milisecundă îmi fură din fericirea clară din zilele cu cerul limpede.

Zgârieturi de adolescent

Ne-am maturizat, mamă.. Suntem altfel, ne uităm prin oameni când vorbim cu ei și între timp ne gândim la ale noastre..

Pierdem nopțile, dar prindem răsăritul gândindu-ne la ce ne spui tu.. Ne spui tot ce ne zgârie pe noi și faci asta cu bună știință. 

Câte zâmbete au fost furate de cuvintele dumitale.. nu ai idee. Ce sac mare de zâmbete ar trebui să aibă cuvintele tale. 

Dragă mamă și dragi părinți de pretutindeni, cuvintele voastre o sa ne răsune în urechi precum melodiile noastre preferate. Diferența dintre acestea doua e faptul că muzica nu ne fură zâmbetul singură, ci ne fură zâmbetul alături de amintirile noastre de adolescenți prostuți.

Pun mâna la urechi și strig în surdina asta crâncena...

Mort viu

Sunt ca un mort viu. Mi-am spus asta de ceva timp... trist, intr-adevar. Ma simt blocata intr-un sicriu cand stau cu persoanele din jurul meu. Sunt o leguma si sincer eram digerabila. Am ajuns sa respir pamant si sa privesc intunericul de peste tot. Sunt inchisa in negru si tu te-ai inchis in... maro? Ce amuzanta sunt. E nostim cum tot eu sunt ceea ce vezi cand te gandesti la dispret. 
Oare am iesit la lumina sau am intrat in intuneric? Nu inteleg ce am schimbat, dar e ceva acolo care nu mai este la fel.
Imi raspund la intrebare singura, sper sa nu fie iesirea la lumina pentru ca ignoranta e mai confortabila.
De ce sunteti atat de vii? E mult mai frumos sa privesti lumea atunci cand toti te cred in sicriu.

Pentru o printesa

Nu-mi zi tu mie subtil ca s-o intors roata pentru ca eu inca o vad cum merge in favoarea mea. Nu ai cum sa mi-o platesti cu aceeasi moneda deoarece inca nu ti-ai terminat datoria, prietene. 

Apropo, vezi ca te joci cu focul si nu te joci prea bine. Ceea ce crezi tu ca ai sa castigi cand termini partida asta e defapt ceea ce vei pierde. Acum eu sunt autorul care scrie, amice.

Sa nu crezi ca asta e tot, asta e inceputul promitator pe care o sa il distrug incet si sigur pentru ca pot. Fii pe faza, cutremurul iti cam ia pamantul de sub picioare si cel mai trist e nu vei avea unde sa ajungi..

Nu ma subestima, dragule, pentru ca stii ca o duci prost cu estimarile. Astfel, ai sa poti observa cum eu devin exact intunericul ala care noaptea te intriga si te sperie, nu, nu glumesc.

Stai calm, asta sunt eu revenindu-mi, printeso.

Pentru tine

Ești o caricatură care cred că a ajuns pe pământ doar pentru a se reproduce. Gândul că tu ești om și că ai putea gândi mă amuză până la lacrimi. 

Trăiești singur, exceptând bineînțeles muzele. Ai multe muze, dar ai lăsat o floare să fugă de tine, fraiere. 

Acum vii la mine și te impui în fața mea? Emani scârbă. 

Ești doar o lamă care scuipă cuvinte. Cuvintele tale sunt nule. 

Acum că ai prins senzațiile care mi le provoci ești destul de pregătit ca să îți spun sincer: te dezmoștenesc eu, nu tu.