Randuri sau ganduri scrise

Copila cu ochi de felina, de ce te incurci cu lumea ? De ce nu te poti privi prin ochii altora si sa-ti vezi gingasia cand zambesti ?

Inocenta inca persista in chipul tau ce tradeaza durerea prinsa in bratele inimii, si nevindecata de timp, caci doar el pleaca greu, singurul care nu te-ar putea parasi vreodata. 

Emani bucuria unui copil doar prin zambet, siguranta unui om instarit doar prin miscarile fine si ungi sufletele cu putina iubire doar din privirea mangaietoare.

Esti inca naiva, crezi in sfarsituri frumoase, iubire data de oameni fara sange si-ti dai increderea oamenilor fara buzunare. Ai asteptari desi, esti constienta ca nu ai de ce, te amagesti, iti amagesti trupul si mintea dandu-le crezare fiintelor ce te inconjoara.

Stai langa cei ce te inalta inspre cer, nu cei ce te tin la linia de plutire, caci linia de plutire e usor de obtinut.

Inca-mi citesti randurile ? Si crezi ca te descriu ? Atunci Smulge-ti inima, pune-o in dinti si fii realista, incearca sa te apropii doar de oameni care-ti pot oferi ceea ce cauti si chiar si atunci ai grija cu cine incepi sa cladesti bazele unei fundatii.

Sophie

Rujul rosu aprins i se combina cu palul buzelor ce altadata zambeau, tigara contura peisajul muribund, iar hainele i se prelingeau pe corpul fin si fara vlaga.
Abstractul cafenelei in care se afla ii imbiba in mintea-i firava ganduri vechi, uitate in cutii puse pe raftul din spate al inimii. Isi amintea acum cu usurinta ziua in care viermii incepusera sa-i manance din viata. 
Era o zi frumoasa, sau asa incerca sa para, o zi cu doua fete; copila pe atunci, fata-si luase inima in dinti si pleca intr-o lume necunoscuta ei, lumea in care cerul este mereu senin si soarele ii cadea lin pe zambet. Gandul ii ajunsese la absurd, credea ca bucuria ei putea fi adusa la pachet cu un gram de fericire. Sorbea din plin acele momente, era intr-o transa fara de sfarsit. Simtea intr-un final cum vasele de sange-i pompau dragoste, cum aerul pe care-l respira ii colorau sufletul, si cum emana alaturi de soare caldura ce niciodata n-o mai vazuse. 
Timpul o marca incet dar sigur, fara sa lase urma unei tinereti pierdute in favoarea unui dulce viciu. Tot ce ramasese neschimbat era frumusetea; desi imbatranise prematur era la fel, prin tot ce facea emana grandoare, emana splendoare.  Bucuria ei nu vedea un sfarsit, cel putin nu inca. Dar incepuse sa aiba unul cand isi privise sufletul gol si hain, apoi se uita in exteriorul fiintei sale, schimbarea o marcase, incepand cu parul si terminand cu picioarele sale firave. 
Pleca incet din acele amintiri infame si revenise la realitatea formata pe baza lor. Termina tigara, isi bause cafeaua, isi luase geanta si pleca. Partea masculina, uimita de stralucirea ei o urmareau cu pupilele iesite din orbita, dar niciunul nu stia ce se ascundea sub acea masca bine formata.

"InFlorea"

Credea ca putea merge lin, fara sa-i pese, credea ca totul e usor si nu se va intepa fix unde-l raneste, da, in suflet, caci acolo ne doare. Prefera sa fie ranit in orice mod numai nu in casa sangelui, in casa vietii. Este un baiat normal, sau cel putin asa pare. Ceea ce ascunde in el emana culori vii pline de fiinta, dar acolo ascuns in adancul sau era si o paleta larga de pete sumbre. 

Vezi un zambet pal doar atunci cand isi vede persoanele dragi langa el si incepe sa-si inconjoare viata intr-o foita si s-o fumeze fara filtru caci aceste momente il bucura si-l fac sa simta briza trairilor frumoase .

Aspira la mai mult dar isi lasa aspiratiile sa respire, sa se acumuleze in sanctuarul mintii sale si sa explodeze, apoi probabil s-o ia de la capat pana va reusi sa gaseasca ceea ce-l opreste mereu. 

Simte, nu poate spune ca nu simte, dar nu face nimic pentru asta, este omul care traieste si in singuratate desi il distruge incet si stie asta.

Nu-l poti cunoaste, nu-i stii gandul stii doar ca gandeste, ca respira si ca exista ca o fiinta, dar unde-i umbla visul si unde-i alearga gandul nu stii.

Cu toate acestea se inspira din trecut si viseaza la viitor, vrea o viata simpla, dar nu stie ca viata simpla e compusa din obstacole multe si ca sa le depasesti trebuie sa iti faci avant; iar apoi poate sa-si aleaga dintre miile de flori feminine o floare care sa nu se ofileasca pentru el.

Acum ca sa inlatur stratul infinit de mister care stapaneste textul. Vorbesc despre un prieten  , un nou prieten. 

Alb de goala

Sunt o simpla fiinta pe acest pamant sacru, calcat de miliarde de oameni nesiguri. Sunt o simpla copila cu prea multe ganduri si nelamuriri fara de raspuns. Sunt.. tu ce esti ?

Tu.. iti vezi sufletul in momentul in care gandesti ? Vezi cum emana pulbere de praf ce te aduc in mrejele vietii ? Stiu ca nu vezi, esti prea ocupat cu lumea ta, ce nu mai incepe sa prinda culoare caci peretii acelei existente sunt scrijeliti continuu de pierderi, dezamagiri si bucurii rare stinse subit. Scrijelesti peretii din camerele inimii nu din camera in care trist privesti in golul infinit. Grija care o porti organului ce te tine in viata, e defapt coperta care apara cartea. Apara-ti cartea ca-ti aperi viitorul, dragule ! 

Permite-le entitatilor sa-ti intre printre degete, dar nu le permite sa ajunga oricat de repede sau de incet acolo unde simti ceea ce nu ar trebui pentru ca acele creaturi se chinuie sa-ti arate ceea ce nu exista.

Nu poti privi inainte fara sa stii ce a retinut in trecut energia care simte pentru tine, la fel cum nu poti intelege pe moment acest substrat prin care scriu. Si daca n-ai inteles nimic din ce am spus, inseamna ca nu ai trait o secunda pe aceasta jalnica planeta plina de intuneric crud, dar goala de alb. 

Mormantul

Nu exista viata dupa moarte ? Nu ? Atunci cand esti lasat intr-un loc rece, singur si parca nici nu mai respiri, asta e moartea vietii, acesta este momentul in care tu trebuie sa reinvii din mormant si sa lasi pamantul care te tine sa ramana acolo, si tu sa pleci, sa incepi sa constientizezi ca mai exista viata si dupa orice mormant. 

Oamenii vin si pleaca, te lasa te iau din nou, si dupa, dupa ce ? Dupa te trezesti la realitate dar dintr-o data parca ceva nu merge, ca totul se schimba dar tu ramai in loc si pamantul ti se invarte sub picioare, asta e momentul prielnic in care trebuie sa lasi groapa sapata in adanc sa existe in urma ta, doar in urma ta.

Fiecare are moartea lui, moarte ce-l va aduce in viata intr-o zi, dar ce-l va dobori pe moment. 

" Deschide-te, afla ce te tine si desprinde-te ! "

Crescand din moarte spre copilarie

Privea spre cer, simtind sângele inabusit in vene, ce parca le făcea sa erupa ca un vulcan pe piele, lăsând toate moleculele sa fie absorbite încet in pielea ei, nu stia ce este real si ce-si imagineaza; încerca doar sa nu mai gândească, sa-si lase spiritul sa se impleteasca in corpul ei firav, ce-si arata talia prin rochia lipsită de culoare. Își îndrepta privirea spre oglinda si se indragostea de corpul ei ce crescand din moarte spre copilărie era la fel, la fel de lipsit de nuante, dar plin de singuratate. Singuratate ce parca o cuprindea intr-un univers fara viata, era unica in felul ei, toti o stiau dar nu.. ea nu stia, stia doar ca acum nimic nu ar mai putea schimba ceva. Acel lucru ce inca-i scrijelea mintea era intrebarea "De ce ?" ; la care nimeni nu i-a raspuns vreodata, sau defapt nu a primit un raspuns bun. 

Inca avea privirea atintita spre suflet, spre apusul ei, apus ce avea sa vina si s-o lase acolo unde a trait intr-o iubire pe care n-o dorea. Trecand secundele ce o lasau rece invata in ultimele clipe ca nimic nu-i mai arata bucuria ce nu o gasise in toti anii ei de viata. Dezolant !
Așadar, si-a luat cutitul de pe masa si-si atinse mana gingasa fără sfiala, nu clipea când își vedea serul vieții umbland pe piele, avea privirea inumana si ochii atinti doar pe traseul sangelui ce cădea pe podeaua rece . Cazu in reluare si ea si corpul ei, era singura ca întotdeauna .