Crescand din moarte spre copilarie

Privea spre cer, simtind sângele inabusit in vene, ce parca le făcea sa erupa ca un vulcan pe piele, lăsând toate moleculele sa fie absorbite încet in pielea ei, nu stia ce este real si ce-si imagineaza; încerca doar sa nu mai gândească, sa-si lase spiritul sa se impleteasca in corpul ei firav, ce-si arata talia prin rochia lipsită de culoare. Își îndrepta privirea spre oglinda si se indragostea de corpul ei ce crescand din moarte spre copilărie era la fel, la fel de lipsit de nuante, dar plin de singuratate. Singuratate ce parca o cuprindea intr-un univers fara viata, era unica in felul ei, toti o stiau dar nu.. ea nu stia, stia doar ca acum nimic nu ar mai putea schimba ceva. Acel lucru ce inca-i scrijelea mintea era intrebarea "De ce ?" ; la care nimeni nu i-a raspuns vreodata, sau defapt nu a primit un raspuns bun. 

Inca avea privirea atintita spre suflet, spre apusul ei, apus ce avea sa vina si s-o lase acolo unde a trait intr-o iubire pe care n-o dorea. Trecand secundele ce o lasau rece invata in ultimele clipe ca nimic nu-i mai arata bucuria ce nu o gasise in toti anii ei de viata. Dezolant !
Așadar, si-a luat cutitul de pe masa si-si atinse mana gingasa fără sfiala, nu clipea când își vedea serul vieții umbland pe piele, avea privirea inumana si ochii atinti doar pe traseul sangelui ce cădea pe podeaua rece . Cazu in reluare si ea si corpul ei, era singura ca întotdeauna .