Rugină

Noapte bună, prietene! Mi-ai adormit prin gânduri. Îmi cer iertare pentru că te-am trezit din ele. Dormeai bine? 

Te mângâiam prin sinapse și te sărutam prin vise. Mi-ai furat din cugetări... însă ne-am trezit noaptea și am adormit dimineața.  

Frigul liniștitor

Ție îți este frică? Frică.. frică, sună a frig, doar că e mai mult decat acea înfrigurare infantilă. 

Mie îmi e frică de liniște, pentru că liniștea arată indiferența, arată nimicul și tot substratul lui... cred că arată cam ca mine. 

În liniște te pierzi ca un ignorant între cele mai bune tablouri ale lumii. 

Cugetările mele se scriu în liniștea asta mortuară. E un sicriu ce mi l-am așternut încet dar sigur...

Aș putea trăi în Alaska și să simt frigul în oasele-mi calde, dar liniștea... ea mi-ar putrezi universul. 

Se aud sunete sau încă e liniște? 

Magazinul de mobilă

Parcă ieri... oh, momentele în care nu conștientizam că împăturim amândoi hainele unei inocențe murdare de o maturitate precoce apărută. 
Dezordonați adolescenți abia intrați în breaslă... căutam să spulberăm bariere. Și le-am spulberat! Am spulberat chiar și dulapul ce ne adăpostea hainele. 
Ne-am uitat indiferenți și am plecat, ne-am cumpărat apartamente pline de dulapuri, le-am dat pantaloni, bluze, șosete noi. Dar nu mai miroseau a sudoare infantilă. Am cutreierat magazinele cu mobilă în speranța că mai există și alte dulapuri. Normal că există! 
Am plecat de la origini demult, le-am și uitat locația; dar oare ele ne-au uitat? Ne-au lăsat să plecăm fără rămășițe? Le-au ascuns în bagaje, nu-i așa? 
Ce jumătăți de umerașe, ce sertare și ce petice...

https://www.youtube.com/results?search_query=don%27t+wake+me+up+cranes

Roșu

E ca și cum m-aș îneca în propriul meu sânge. Fierbe și se tulbură, iar în el, mă tulbur și eu. 

Se înnorează și apare o ploaie roșie pronunțându-și sentința. 

Am ajuns la temperaturile unei veri toride și totul s-a oprit. Nu mai clocotește sângele, doar picură cu gânduri roșii. 

Calmul absolut este doar în colțurile acestei sfere? 

...

Hipertensiunea amalgamului de sânge.

Camera fără vin

Stau pe acest fotoliu și privesc dealurile cum se prefac în valuri. Ascult o muzică prea ieftină pentru peisajul ce o înconjoară și-mi amintesc... 

Mă prezentam ca fiind albastră. E ceva în mine ca și în cerul dimineților ce nu se vede cu ochiul liber, se simte... 

Ascult cuvinte aduse din trecut și le pierd undeva prin orizontul plin de valuri. Mă pierd și eu. 

Mă considerai albastră pentru puritatea și tristețea de care mă lăsam urmărită. Îmi colorai orașul cu albastru în poveștile-ți. Nu-ți mai amintești pentru că era pueril ce-mi îndrugai. 

Vinul e în bucătărie...

03:12

Aș vrea să mi se străpungă și mie pieptul, aș vrea să-mi simt carnea cum se agita, dar nu se va întâmpla. 

Pentru că sunt clișee care trăiesc în mine... măcar pe ele le simt. Simt și inima cum îmi bate, simt cum reușesc să-mi pun eu lacrimile pe obraji, dar... sunt artificială, cam ca și ele.

Și astfel, merg fără să simt pământul, dar știu că plutesc către munți.

Sentimentul buruiană

Îi creștea în sânge o floare, o buruiană de fapt, dar hai să privim partea bună.. creștea ceva în ea. După câteva mii de zile adunase în ea ceva ce avea să trăiască înăuntru-i. 

Simțea cum frunzele îi dezmiardă stomacul cu fluturi, rădăcinile îi mângâiau clișeic feminitatea, iar ceea ce ar fi trebuit să fie florile, pur și simplu conturau explozii de vomă din care ieșeau cuvinte grele. 

Creștea ea, creștea și iubirea, căci așa a denumit-o, "iubirea".

...