Pentru că sunt clișee care trăiesc în mine... măcar pe ele le simt. Simt și inima cum îmi bate, simt cum reușesc să-mi pun eu lacrimile pe obraji, dar... sunt artificială, cam ca și ele.
Și astfel, merg fără să simt pământul, dar știu că plutesc către munți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu