Dor de ...

Stiu ca mereu am spus despre orasul meu natal ca este un loc frumos, este defapt locul unde viata mea a inceput si pentru asta il numesc un loc frumos, un loc care prinde viata cand il privesc. Acest orasel unde eu m-am format, m-am schimbat, am plans si am ras pana la lacrimi ma face sa renasc de fiecare data.

De fiecare data cand ajung sa realizez ca majoritatea lumii care ma inconjura in prezent nu ma mai inconjoara este trist, este ceva peiorativ.

Desi dorul si niste amintiri ma apasa constant, cand ajung in locul de bastina intru intr-o transa, intr-o transa plina de sentimente care ma cauta permanent, imi rascolesc corpul din molecula in molecula, desi nu le inteleg scopul.

Sincera sa fiu cu toate aceste chestii care imi pun trecutul in lumina, imi iubesc fostii prieteni, actualii prieteni si imi iubesc chiar si fostul meu oras mic si plin de resentimente.

Asta-i dorul meu, poate dorul meu cel mai mare, al tau ? Care-i dorul tau ?

Moartea prevazuta

Azi nu stiu cum o sa incep, si nici cum o sa termin, voi lasa doar gandurile-mi stoarse din durere sa curga aici.
In momentele mele rare in care nu sunt imuna la tot ce ma inconjoara ma gandesc la moarte si la cum imi doresc sa mor prima, sa nu apuc sa-mi vad singurele persoane importante cum ma parasesc una cate una, cum pamantul le striga numele rar si clar incat acea voce ii omoara. Aceste momente ma fac sa simt un sentimente de deznadejde, un sentiment apasator, defapt e singurul sentiment care doar cat imi apare-n gand ma atinge acolo unde nimic si nimeni nu ma atinge, acolo unde nici aerul, nici apa nu ajunge, acolo unde singurul strop care ma face sa nu simt este dorul, dorul care-l voi simti curand, sau poate niciodata... 
Lacrimile care cad atunci cand acest simtamant ma poseda sunt usturatoare, aproape de nesuportat. Aceste picaturi de apa pline de durere nu fac altceva decat sa ma faca sa-mi dau seama cat de greu este uneori sa traiesti. 
Nu inteleg de ce mereu uit sa-i apreciez pe cei de langa mine... poate pentru ca uit si ca nu vom muri toti in acelasi moment, si poate uit ca nu toti imi vor ramane alaturi langa piatra funerara.
Asadar, tu simti ceva din ce am zis? Sau sunt eu singura nebuna de pe planeta asta plina de oameni ciudati ?!

Vampiric

Sunt un vampir, am sentimentele amplificate la maxim, simt sangele cum sparge pielea, carnea si venele, iesind afara, la o gura de aer. 

Imi umilesc mintea avand asemenea sentimente neintelese si nesabuite, sunt prizoniera simtamintelor ce navalesc asupra mea ca un tsunami.

Astept reactia poporului care ma aude si ma vede, astept sa le vad fetele dezgustate care se pregatesc sa critice, astept o zi mai buna si probabil vor veni inca doua rele.

Nu-mi gasesc cuvinte sa exprim avalansa de sentimente ce se plimba prin mintea-mi bolnava, nu pot sa iti explic ce simt dar iti pot arata cum tot ce iti spun nu vei intelege, iti pot explica fiecare detaliu si abia atunci vei ramane intr-o transa a gandurilor.
As da orice sa eliberez orice din mine, orice lucru care nu-si are locul, sa plece, sa fuga, sa ma lase...

Bipolaritate I

N-am probleme ! Nu-s oarbă, nu-s surdă, dar sentimentele mă fac să mă consider altfel și nu e un altfel bun.

Nu mă pricep să îmi expun sentimentele în fața persoanei care mă privește, dar uite-mă în fața telefonului scriindu-mi gânduri sfrijite din cerebel.

Sunt genul de om care observă fiecare mișcare, mă poți observa în tramvai cu căștile în urechi, ascultând ceva ce tu nu digeri și examinându-te cu sictir și făcându-te să crezi că sunt psihopată... poate chiar sunt. 

Nu mă poți înțelege, nimeni nu cred că ar putea înțelege persoana care iese la iveală din mine. 

Apleacă-ți urechea la ce debitez și sincer cumpără-ți noi adidași, man, că ai să vrei să fugi. 

Acum să-ți mai zic ceva ? Conștientizez că n-ai înțeles sensul meu și al acestei postări dar, sper să pui mâna pe mine și să simți căldura pe care n-o eman și atunci vom fi pe aceeași undă.