Problema

Până și cel mai simplu om care nu-și complică viața reușește să-și creeze probleme. Ce pot să mai spun de ea? Ea este acea forță negativă care atinge sticla și o face să se topească, ea îți privește sângele și-l face să fiarbă.

I-am luat trupul ușor și l-am îmbrățișat din milă, milă pentru tot ce poate simți... devastator mod de a fi singură printre oameni. 

S-a retras subit din brațele-mi grele și nu mă privea în ochi, chipul îi demasca o frică... să fi fost frica de ea însăși? 

A plecat parcă luând cu ea și gerul din sufletul meu schimbător. Am meditat la figura ei plină de orice și abia atunci mi-am dat seama că tot ce atinge ajunge într-un final să fie distrus de propria-i minte. 

Doamna

I-am spus si ei că nu poate iubi, i-am spus ca nu e capabilă să simtă cum e sa ai o privire duioasă și plină de dragoste... 

Ea seacă precum un râu într-o vară secetoasă mi-a privit fața-mi și cu gesturi calculate a zâmbit fără să spună nimic, parcă lăsând tăcerea să învăluie momentele ce aveau să vină. 

Secundele mi se scurgeau pe față lăsând în urmă un răspuns neauzit, cand deodată glasul ei puțin meschin spune cu o delicatețe rar auzită: " Iubirea pentru mine e ceva diafan, iar acest sentiment îl resimt doar atunci când citesc o romanță bună" 

Cum pot fi îndrăgostit de o asemenea femeie? Cum poate fi ea, o făptură cu mișcări atât de fine și poate chiar calculate atât de insipidă din unele puncte de vedere? 

Nu am mai comentat, deși buzele mele i-ar fi arătat verbal câte ceva... 

I-aș dărui inima mea doar ca să îi pot zări măcar o singură dată în viață zâmbetul, pe care eu, personal, îl consider cel mai mare mister din viața unei persoane care o cunoaște pe această... doamnă.

Astru

N-as izbuti sa inlatur atat de hain oamenii, sunt o doamna T mai zdrobita de vremuri si de griji...da, griji, am un bax si inca ceva de ani si jonglez cu ei si pierd secunde scumpe.

Inca astept ziua in care voi putea privi in zare linistita, si voi putea sa pun mana pe telecomanda si sa pot privi un film fara sa imi dau seama ca nu am reusit sa vad nici macar subtitrarea ci doar ma uitam in ecran dezgolindu-mi sufletul in gand.

Merita oare truda zilnica depusa de noi toti? Merita oare sa te inconjori de oameni cand stii ca acasa esti doar tu si nimeni nu sta langa tine cand peretii casei interioare se prabusesc?!

Tip la luna ca-mi fura tineretea cand stiu ca tineretea mea e uitata printre rafturile pline de cele mai dorite lucruri pe care le am dar nu realizez ca le am.

Rog soarele sa-mi mai pastreze un minut in plus fata de ceilalti ca sa pot sa nu rabufnesc din cauza secundelor rele si pline de amor fals.

"Ai fi vrut un alt scenariu pentru filmul vietii tale si-o raza de soare care sa-ti arate alta cale,dar speranta moare, doare din ce in ce mai tare"

Mormânt

Aș fi aprins o lumânare la mormânt dacă aș fi putut să ma apropii de el. E așa de trist si de nerecunoscut, nu mai stiu cine e înăuntrul lui cu adevărat. Obișnuiam să îl privesc și să-mi treacă amintirile prin față, ca atunci când ești pe pragul de a intra în conexiune cu altceva decât viața de om. 

Acum nu mai am cum să-i spun mormântului că în el regăsesc toată familia și un prieten. 

Am înființat mormântul pentru că nu știu de unde să-mi încep învierea. Sper să învie ceva pentru că altfel am construit mormântul nefiind o ființa. 

Cât de rău îi cade să fie cavoul acestei... 

Bipolar III

Acum mi-as inchide sentimentele in inima, sa fie toate inchise acolo si sa nu iasa, doar globulele sa se strecoare afara. Aceste nesabuite procese afective mananca psihicul oamenilor.
Imi imaginez cum fiecare sentiment, ura, iubirea, mila, gelozia, fiecare dintre ele sa se impinga in camere, sa se injunghie, sa se manifeste cum trebuie.
Daca predecesorii nostrii au patit asta? Cum ar fi sa iti bata inima din cauza sentimentelor aruncate in ea? 
Incerc sa nu imi las imaginatia sa zburde cum o fac mereu, dar, doar gandul ca o chestie de genul ar fi intr-un univers paralel reala este ceva magic... Incerc sa imi inchipui cum ar fi sa scape un sentiment si tot ce simtit sa fie doar... ura spre exemplu. Ar fi oare toate vorbele noastre pline de dusmanie imbratisate de un fum negru care ne iese gura atunci cand vorbim? 
Cum ar fi sa atribuim in mintea noastra cate o culoare pentru fiecare simtamant si atunci cand unul dintre aceste sentimente ne loveste peretii inimii sa putem simti culorile? Cum ar fi sa tusim iubire si sa scuipam ura? Cum ar fi sa auzim mila si sa mirosim gelozie? 
Ca atare as vrea sa spun multe si sa nu mai aberez, dar cum ar fi sa nu mai fim incatusati de netrebnicele acestea si sa ne traim viata liberi...asta ar insemna sa ne eliberam de tot oare?