Nimic universal

Într-o cameră cu prea multe colțuri și mult prea multe voci aerul se atrofiază, iar eu... eu nu cred că sunt aici. 

Observ oameni care stau în ale lor colțuri ale existenței. Sunt și ei plecați? Praful din aer îmi încețoșează gândul... 

Sunt un corp în spațiu, un spațiu închis cam ca această camera. Doar că în al meu univers doar eu închid ușa.

În mintea mea n-am colțuri. Acolo eu alerg liberă într-un lan de nimicuri sau relativ nimicuri, așa le spun oamenii lucrurilor importante, nimicuri. 

Constatare

Aș vrea să scriu clișeic și să îți spun că-mi doresc și că te iubesc. Aș vrea să-mi încadrez cuvintele pompos astfel încât să fie niște floricele imaginare în spațiile goale. Aș vrea să termin de scris și apoi să citesc și să-mi simt glicemia cum erupe ca un vulcan, că doar suntem clișeici. 

Dar nu îmi doresc de la tine ceea ce ar trebui să îmi doresc de la mine și nu te iubesc pentru că încă învăț să mă iubesc pe mine. Cuvintele mele... păi nu sunt un ghiveci ca să bag semințe și să apară florile mai apoi. Cât despre glucoza din sângele meu, e fix cum trebuie să fie, doctore.

Sentimentele mele nu sunt doar niște cuvinte puse pe foaie îmbinate kitschos ca să apară la descrierile de pe facebook, ele sunt scrise și clătite în minte iar mai apoi trântite pe foaie. 

Anotimpul cuvintelor

"M-am alineat" precum cuvintele. Mi-au evoluat celulele de la căldura la frig atât de mult, nici nu mi-aș fi imaginat... 

Creierul meu are paragrafe pline de idei noi, viziuni noi, percepții noi. Oare când mi-au făcut moleculele atât de multă fotosinteză?

Mugurii aproape că mi-au devenit flori odată cu înghețul. Vântul mi-a adus în minte frunzele verzi ale apropierii de cele tomnatice. 

Nu uit totuși că voi renaște în fiecare primăvară precum mi-au renăscut ideile în mod constant. 

Jocul negăsit al literelor

Când mi-am dat seama.. știam oarecum că e doar felul meu de a-mi spune "îmi revin". Este doar modul meu de a simți. Clișeic. 

Mă număr printre copii care își împing sentimentele în abis, apoi simt doar nimicul care devorează corpul. 

Am înțeles acum faptul că aveam nevoie să-mi revin. Aveam nevoie să simt, aveam nevoie să percep dorul înaintând în plămâni. 

Oricum voi exagera și probabil voi da greș, oricum lumea e plină de exagerări sau nimicuri.

O să-mi pulseze in plex faptul că revin până când...