Confuzionant

N-am de gând să-ți cer cerul când tu ai încercat la univers. N-am de gând să te las să aștepți stelele pentru că ar fi nedrept. Dar atunci? 

Ne amestecăm în lume fără să știm dacă suntem amandoi sau doar unul dintre noi. Plutim la suprafață deși nu știm de ce. 

Vântul mă duce departe și oare o să mă aducă și acasa? Acel loc, acel moment în care casa e departe și deja simt că sunt ani lumină distanță. 

Concluzionând confuzionant iar nu mai știu ce să spun.

Grav

Mă simt vinovată pentru prima oară în viață. Simt dispreț în piele când îmi văd chipul. Îmi urmăresc acțiunile și mi le critic în gândurile-mi pline de ură. 

Nu am făcut prea multe rele, dar când le fac le regret. Urăsc sentimentul de vină. Îmi detronează zâmbetul. Dacă zâmbetul meu nu-și găsește alt "tron" și-l pierd? 

Cum adică trebuie să suport tot? Înțeleg, la naiba... Nu mai pricep și e mai grav că toți pricep acum. 

Îmi iau câmpii și nici măcar nu am plătit cu bani pentru ele.

Nesfârșit

Nu-s om. Sunt o entitate fără multe. Îmi lipsește pielea. Nu simt. 

Entitățile de lângă mine oare-s oameni? Oare sunt doar eu sau mai sunt ființe din astea? 

Am devenit un joc de șah, acțiunile mele au repercusiuni. Cu fiecare mișcare mi se mănâncă înăuntrul meu componentele fundamentale. 

Am ajuns iarăși aici, dar acum se va termina altfel...

Speciial

Am avut mult timp în suflet niște specii de bomboane. Acum nu cred că mai am nici măcar zahăr, și nu-i trist. 

Am ajuns să am o indiferență insesizabilă în suflet, straniu. Ard focuri în mine și nu în sensul ăla... 

Acuma hai să ne luăm de mână să vezi ce puls am. 

Ești lapte?

Slab

Mă amuz atât de tare când observ persoane care se mulează așa de tare pe fiecare gen de persoană, iar de fiecare dată când omul de lângă el se schimbă, automat se schimbă și caracterul acestui specimen "rar"

În fiecare zi tre' să mă uit la falsitatea pe care o miros lângă mine. Dezgustul meu este relativ mușamalizat de o analiză vizuală și probabil insesizabilă a acestui specimen. 

Crezi că ai găsit o persoană identică, o persoană care e chiar ca tine... dar nu ai găsit decât 'nșpe mii de caractere într-un corp, bineînțeles toate false. 

După ceva timp observi că tu chiar nu știi cu cine ai șansa să stai, înțelegi că nu mai înțelegi. 

Acest gen de om te distruge prin simplul fapt că poate fi oricine si oricum, iar tu.. tu ești doar unul, iar el e dezgustător.

Ești mai slab decât mine.

Vag

E oare posibil? E oare chiar așa de ușor să..ă? Nu mai știu cum era exact, a trecut ceva timp de când am fost prinsă în incipitul..ăhă. 

Mă grăbesc? Iarăși cataloghez ce simt? Iarăși devin paranoic de eu? Chiar știu că începe să fie ceva acolo. Știu, nu? 

E așa frumos, zâmbete, pulsul inimii și alte chestiuțe, așa cred că trebuie să fie.

E ca și cum orbesc și deodată sunt fericită așa. E ca și cum.. iar descriu și nu mă înțelege nimeni. E ceva nou, căci am uitat cum a mai fost în timpurile străvechi. 

Încă simt că e abia o vagă impresie, dar eu nu greșesc. 

Cred că sunt nebună. 

Pierderi justificate

Pierdut amintiri. Pierdut lacrimi. Pierdut tristețe. 

Se zice că ar trebui să ne amintim momentele frumoase cu oamenii din jurul nostru, nu cele în care apogeul dezolanței apărea. Dar eu dacă nu-mi mai amintesc e rău? 

Am scăpat pe jos tot, dar am ridicat câteva cioburi, care le găsești în ochii mei chiar acum. 

Am uitat cum era, am uitat ce era. Pur și simplu e un gol care mie mi se pare că ocupă un loc firesc acolo. 

Am aruncat lacrimile. Le-am dat nevoiașilor, celor care au nevoie de apă pe obraji. Nu mai vreau să simt nici măcar ploaie pe ai mei. 

Am dat naibii tristețea, ți-am lăsat-o ție. O meriți!