Descrierea pașilor

Sunt absorbită, fericire simplă, fără prea multe complicații, asta simt. După atâta forfotă ce-mi răsuna în cap, am găsit liniștea uitată demult în stresul cotidian ce ne-a închis pe toți într-un lanț infinit. 

Am scăpat! 

Soarele își imprimă acum razele pe mine, zâmbetu-mi rade odată cu mine, e bine. 

Am lăsat! 

Acum văd limpede câte șanse am avut, dar eram oarbă, eram orbită de o cometă inexistentă. 

Am uitat! 

A fost greu să cred că "totul va fi bine într-un final" este chiar o vorbă adevărată. 

Am scăpat de toate, le-am lăsat să treacă pe lângă mine rapid și am uitat că au existat acele vremuri întunecate de umbră. 

Pădurea flăcărilor

Am aprins focul, ardea din ce în ce mai tare, dar inevitabil s-a stins... iar eu l-am lăsat să se stingă abia după ce era deja mort și atunci mi-am luat lemnele și am plecat înspre o altă parte a pădurii. 

Nu am mers foarte mult deși nu a fost nevoie, era altceva...mirosul, era o nouă flacără. Am încercat să-i înțeleg arderea... am eșuat. 

N-aș fi crezut oricum ca o flacără atât de nouă pentru mine mă va încălzi; dar nici focul vechi nu mai exista pentru mine.

Am lăsat pădurea în spate, cu tot cu jăraticul ce cred că s-a stins, am plecat și sper să fi uitat de atâtea flăcări ce mi-au plutit prin vene.