Calmul dinaintea furtunii

E frig aici, buzele-mi tremură și fumul din țigară iese insesizabil. E o altă seară prea calmă. M-am îndrăgostit într-un mod inexplicabil de agitația cotidiană, iar acum.. singura agitație pe care o primesc e doar vremea nesuferit de răcoroasă. 

Tânjesc sincer după amintirile procurate de minte. Mă simt captivă în mrejele unor valuri calme... atât de paradoxal. 

E inuman să trăiești în calmul acesta.. este ucigător să simți nimicul dar să dorești cu ardoare totul. 

Am stins țigara lăsând aceste meditații și pentru alții. 

Orașul viselor

Aproape că genele mele se unesc, dar ca în fiecare seară petrec "puțin" timp gândindu-mă la meleagurile pe care le-am străbătut. În această seară însă... mă gândesc la orașul descoperit subit acum ceva timp; oraș care-mi procura o senzație calmă și intrigantă în același timp.. senzația perfectă de "acasă". 

Mă gândesc acum la toate potecile care am încercat să le cuceresc din acel oraș, dar eu doar credeam că le-am cucerit. Era un oraș fantomă.

Alergam sau pășeam, orice aș fi făcut nu mai ieșeam din cotloanele-i intrigante. Cerul prevestea multe, dar eu doar observam peisajul fascinant. 

Genele mele iar s-au unit prea devreme și am visat cărările pitorești din orașul fantomă. Știu că visez pentru că sunt capabilă să-mi expun mie doar casele perfect zugrăvite sau străzile curate și pline de zâmbete.

Evident că soarele mi-a descleștat genele și acum văd crăpăturile clădirilor, văd gunoiul de la colțul străzii și evident văd tristețea oamenilor plini de griji. 

Inspecția mamiferelor

Privesc deseori sexul frumos din lume și încerc să-l analizez jumătate feminin si jumătate masculin. Trec de carapacea  cliseica de femeie puternică și independentă și ajung la  frică și la o falsitate impusă de societate. 

Schițez un zâmbet dezolat. De ce? Carapacea aceasta formată dintr-o sobrietate a expresiei faciale și din atitudinea redată de niște tipologii cotidiene ne slăbesc pe noi ca spirite. 

Ne pierdem încercând să fim prădătorii pământeni... totul se rezumă la a trece prin viață arătând duritate și intangibilitate, nu mai avem habar cum e să conviețuim printre semenii noștri pentru a crea experiențe frumoase, dramatice, grele, etc. 

Ne-am animalizat, nu-i așa?

Luna

Mi-ați spus toți, unul câte unul că soarele nu-mi mai atingea dinții ca atunci.. Știam că mi-am umbrit multe în inconștiența mea din acele timpuri luminoase, dar m-a străpuns mai tare să vă aud pe voi cum v-ați mișcat buzele. 

Aș putea să duc soarele și pe voi într-o mână și în cealaltă să duc zahărelul, dar pentru mine nu mai am loc. 

Nu am fost atinsă până în măduva oaselor într-un mod atât de simplu, poate că iar am uitat de faptul că simplitatea ajunge unde complicațiile se opresc. 

Am profanat destule ca o ignorantă..