Pădurea flăcărilor

Am aprins focul, ardea din ce în ce mai tare, dar inevitabil s-a stins... iar eu l-am lăsat să se stingă abia după ce era deja mort și atunci mi-am luat lemnele și am plecat înspre o altă parte a pădurii. 

Nu am mers foarte mult deși nu a fost nevoie, era altceva...mirosul, era o nouă flacără. Am încercat să-i înțeleg arderea... am eșuat. 

N-aș fi crezut oricum ca o flacără atât de nouă pentru mine mă va încălzi; dar nici focul vechi nu mai exista pentru mine.

Am lăsat pădurea în spate, cu tot cu jăraticul ce cred că s-a stins, am plecat și sper să fi uitat de atâtea flăcări ce mi-au plutit prin vene.