Sufletu' ciudat

Aș vrea să prind aripi, să zbor către alte mentalități. Aș vrea să nu mă mai leg cu noduri de oameni, ci doar cu fundițe dezlegabile. Aș vrea să mă simt ca înainte pentru că acum și aici mă simt inuman...

E alb peste tot, nimeni în jur și din nou gândurile mele mă fac să mă simt mai solitară decât ar trebui. De fiecare dată când sunt înconjurată de voi, oamenii care mă ucideți zilnic doar din privire... mă simt prea orice dar nu prea bine. 

Mă închid în suflet, deși totul e negru aici și nu miroase a bine, decat a.. nu știu, a negru. Aș vrea să îmi pictez acest locaș, dar ce culoare ar sta pe aceste meleaguri? Poate un mov... aș fi zis roz, dar nu se mai poartă rozul în suflet. 

De fiecare dată când tac prefer să ascult; am devenit tipul de persoană care nu credeam că mă va caracteriza. Am închis în mine tot, chiar și pe mine; și de fiecare dată când mă deschid mi se închide fermoarul de la gură fără a mă lăsa să îl deschid... poate îmi trebuie un patent. 

Hai să mă rup, poate așa va ieși la iveală tot și voi reuși să îmi dau seama ce se află cu adevărat in sufletu' ăsta ciudat.