I-am luat trupul ușor și l-am îmbrățișat din milă, milă pentru tot ce poate simți... devastator mod de a fi singură printre oameni.
S-a retras subit din brațele-mi grele și nu mă privea în ochi, chipul îi demasca o frică... să fi fost frica de ea însăși?
A plecat parcă luând cu ea și gerul din sufletul meu schimbător. Am meditat la figura ei plină de orice și abia atunci mi-am dat seama că tot ce atinge ajunge într-un final să fie distrus de propria-i minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu