Sophie

Rujul rosu aprins i se combina cu palul buzelor ce altadata zambeau, tigara contura peisajul muribund, iar hainele i se prelingeau pe corpul fin si fara vlaga.
Abstractul cafenelei in care se afla ii imbiba in mintea-i firava ganduri vechi, uitate in cutii puse pe raftul din spate al inimii. Isi amintea acum cu usurinta ziua in care viermii incepusera sa-i manance din viata. 
Era o zi frumoasa, sau asa incerca sa para, o zi cu doua fete; copila pe atunci, fata-si luase inima in dinti si pleca intr-o lume necunoscuta ei, lumea in care cerul este mereu senin si soarele ii cadea lin pe zambet. Gandul ii ajunsese la absurd, credea ca bucuria ei putea fi adusa la pachet cu un gram de fericire. Sorbea din plin acele momente, era intr-o transa fara de sfarsit. Simtea intr-un final cum vasele de sange-i pompau dragoste, cum aerul pe care-l respira ii colorau sufletul, si cum emana alaturi de soare caldura ce niciodata n-o mai vazuse. 
Timpul o marca incet dar sigur, fara sa lase urma unei tinereti pierdute in favoarea unui dulce viciu. Tot ce ramasese neschimbat era frumusetea; desi imbatranise prematur era la fel, prin tot ce facea emana grandoare, emana splendoare.  Bucuria ei nu vedea un sfarsit, cel putin nu inca. Dar incepuse sa aiba unul cand isi privise sufletul gol si hain, apoi se uita in exteriorul fiintei sale, schimbarea o marcase, incepand cu parul si terminand cu picioarele sale firave. 
Pleca incet din acele amintiri infame si revenise la realitatea formata pe baza lor. Termina tigara, isi bause cafeaua, isi luase geanta si pleca. Partea masculina, uimita de stralucirea ei o urmareau cu pupilele iesite din orbita, dar niciunul nu stia ce se ascundea sub acea masca bine formata.