Testamentul nepostat

Lunile au trecut și tu încă îi trecea mâna prin păr în vise. Acum realitatea te-a izbit și când ai intrat în pub să îți bei berea de vineri seara..ea era acolo râzând la glumele lui. Clișeic, nu? 

Abia atunci ai realizat că toate plimbările voastre, toate apusurile și toate răsăriturile în care vă spuneați tot, da, toate.. au fugit într-o geantă care a fost aruncată chiar de tine. 

Timpul și-a pus amprenta pe ea, radiază, e altfel: părul, acum în imperfecțiunea lui e perfect, fața ei abia atinsă de machiaj zâmbește fără să ascundă nimic, noul ei stil îi scoate în evidență corpul pe care obișnuiai să îl îmbrățișezi în fața casei ei când o conduceai acasa, e diferită și cu toate astea încă o vezi la fel de perfectă.

Pleci căci... ce mai e de făcut? 

A trecut din nou timpul și ea e din ce în ce mai departe de tine.