Cheile pierdute

Închideam ușile, clanță cu clanță... închideam liniștea, mă închideam pe mine și v-am închis pe voi. Am separat orice lucru ce se lega de altul. 

Mi-am separat ochii pentru că vedeam... 

Nu am găsit oricum nimic nicăieri. Cu fiecare zi cu care mă îndepărtam de trecut cu atât mai mult îl vedeam mai fericit și mai imposibil de atins. Acel nivel de fericire îmi îmbăta amintirile, iar eu la rândul meu îmbătată le credeam. 

Cheile nu le-am mai găsit, așa că ușile nu vor mai fi deschise.. lăsând în urmă doar trupul meu singur.