Poate că în sufletele ce sălășluiesc zilnic lângă mine am găsit o ieșire fără o cale de întoarcere în a mea colivie.
Oare era nevoie doar de câteva zâmbete și o dorință ca să fiu plasată pe un drum mai plăcut?
Procură-mi zâmbete, lasă-mă să-mi doresc și speră să nu devin o dependenta acestor două simple sfidări ale tristeții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu