Ziua pruncului

De obicei nu scriu așa, de obicei eu sunt persoana realistă și încerc să-mi impun să fiu tipul visătoarei.. dar acum, oh, acum.. cred ca am trecut peste visătoare și am ajuns într-un punct în care mintea mea compune scenarii pline de imperfecțiunile perfecte.

Mă gândesc cum ar fi să îți văd cerul dimineața cum abia îți intră în pupile, îmi imaginez cum vocea ți-ar icni din plămâni și aș auzi un "bună dimineața". După ce buzele noastre deja s-au despărțit din a lor contopire te-aș vedea cum ai pleca greoi și ne-am chinui stingheri să gătim. 

Am pleca cu ale noastre treburi, consumându-ne și ne-am revedea la apus. Ți-aș privi marea învolburată din ochi și ți-aș înțelege orice. Ți-aș mângâia fața plină de cutele ticsite de cuprinsul acelei zile. 

Plini de vibrațiile altora și de ura creată tot de ei, ne-am mânca din priviri în timpul mesei și apoi ne-am cufunda în pat. 

Brațele tale mi-ar înfășura corpul ca o manta și aș ucide fiecare urmă a unei zile nefaste. 

Ai adormi, pruncule în brațele-mi lungi.