Câtul împărțirii

Termin și încep cu aceleași simple stări ce-mi străpung oasele. Poate că e doar o senzație infantilă ce mi-o redai, dar în același timp pot fi simplele tale frustrări ce mi se revarsă în față ca un tsunami. 

Îmi implantezi mie fiecare greșeală a existenței tale umane și eu ți le accept doar pentru că îți ascult mereu cuvintele. 

Fiecare parte din noi se află într-un cutremur continuu pe o scară nedefinită de diferențe asemănătoare. 

Am înțeles abia acum că tu ești matematica, nu eu.