Florile nu fac multe. Doar stau si așteaptă admirația. Eu în universu-mi acvatic nu mai aștept, contemplez la nimic și mă închin în fața lui.
M-am rupt de rădăcini și am ajuns într-un cer aproape senin. Mi-e dor de pământ, dar ca în orice poveste lui nu îi este dor de mine.
Înot și simt că apa își creează valuri ce mă trimit la mal. O fi vântul de vină? Sau poate e pământul..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu