Pluteam, soarele-mi dezmierda corpul, apa mă mângâia și totul era perfect. Însă a venit un nor care și-a spus of-ul, a început să plângă alungându-mi fericirea...
Brusc apa mă afunda prinzându-mi mâinile în vâltoare, mă afundam rapid și parcă eram exilată într-un abis.
De aici nu mai știu, cert este că m-am trezit la mal, pierdută și mai confuză decât eram...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu