Anatomia eului

Nu auzeam mai nimic, vedeam fețe, mâini, gesturi, dar în esență citeam fiecare rând din toți. Sângele lor lua forme, pulsa și nu s-ar fi oprit niciodată. 

Între mine și tine este aer, clișeicul aer care nu ascundea nimic, poate doar praful. Dacă stăm să ne gândim, sângele din mine este aerul dintre noi. Această formă de a măsura diferențele îmi măsura viața. 

Sunete stranii îmi pluteau în vene și nu le umpleau, umpleau parțial liniștea din cranii. 

Mâinile-mi umblau anapoda prin sângele din față. Atingeau striațiile lăsate de tusea sternului. 

Țipete, urlete, strigăte apăsate, stridente călcau agale...