Mulți oameni își construiesc viața pe spatele cuvântului "dacă" și printre ei sunt și eu... "Dacă aș fi făcut măcar o dată în viață ce ar fi trebuit, ar fi fost o diferență imensa,nu?"
Dar dacă am începe să facem ceea ce trebuie și nu ceea ce vrem, oare am mai schița vreun zâmbet? Eu zic că da, acum, ca un filosof cu o sclipire genială la final, zic că bucuria împlinirii îți dă cel mai frumos zâmbet.
Însă, noi ne resemnăm cumva, dar defapt de cele mai multe ori rămânem frustrați, frustrați că am fi putut...
Și revenind la subiect, singurătatea ne roade pentru că așa cum am renunțat la lucruri, astfel renunțăm fără să vrem la oameni.
Aș fi preferat să nu existe nimeni în jurul meu decât să existe și să plece fără ca puterile mele să îi poată lipi lângă mine.
Nu înțeleg de ce acum încă nu am acceptat tot, de ce acum mă simt mai singură ca niciodată? Ar fi trebuit să fiu bine după atâta timp.
Domnule, te rog, nu mă lăsa așa. Domnule, aș fi preferat o lovitură oriunde, dar nu aici.
Sunt singură pentru că așa sunt, pentru că doar atunci când lumea mă lasă eu o vreau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu